Hidroxiclorochina, aprobată de Agenția americană a medicamentului (FDA) pentru tratarea sau prevenirea malariei, nu ajută la recuperarea pacienților cu COVID-19. Cercetătorii vin chiar cu un avertisment - hidroxiclorochina poate chiar să fie nocivă.
În 2021, doar în SUA, au existat peste 560.000 de prescripții de hidroxiclorochină pentru prevenirea, expunerea și tratamentul anti- COVID-19. În 2020, cele 890.000 de prescripții pentru hidroxiclorochină au fost de nouă ori mai mari decât în anii precedenți.
Pericol major al hidroxiclorochinei
Într-un comentariu din The American Journal of Medicine, cercetătorii de la Florida Atlantic University prezintă o meta-analiză actualizată a hidroxiclorochinei. Pe lângă lipsa unor beneficii semnificative, noile dovezi arată că medicamentul poate fi, de fapt, dăunător. Profilul de siguranță al hidroxiclorochinei este aplicabil pacienților cu lupus și poliartrită reumatoidă, ambele având o prevalență mai mare la femeile mai tinere și de vârstă mijlocie.
În schimb, riscurile hidroxiclorochinei pentru pacienții cu COVID-19 sunt semnificativ mai mari. Complicațiile cardiovasculare puse pe seama acestui medicament sunt mult mai mari la pacienții vârstnici și la cei cu boli cardiace existente sau cu factori de risc, mai ales la bărbați, afirmă cercetătorii.
Anul trecut, aceiași cercetători au cerut un moratoriu pe prescrierea hidroxiclorochinei.
”Dovezile actualizate oferă un sprijin și mai puternic pentru oprirea prescrierii hidroxiclorochinei în prevenirea sau tratamentul COVID-19”, a declarat Charles H. Hennekens, profesor la Colegiul de Medicină Schmidt.
Un studiu OMS din 2020 a evaluat patru medicamente – Remdesivir, Hidroxiclorochină, Lopinavir și Interferon – pentru tratamentul anti- COVID. Rezultatele au arătat că medicamentele au avut un efect redus sau zero asupra pacienților spitalizați cu COVID-19.