Surse medicale oficiale au confirmat că opt persoane au decedat şi alte două sunt într-o stare foarte gravă, fiind resuscitate, după ce un elicopter militar s-a prăbuşit în nordul judeţului Sibiu.
Mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu se deplasează spre locul unde vineri s-a prăbuşit un elicopter, între localităţile Stejărişu şi Mălâncrav, în apropierea municipiului Mediaş (nordul judeţului Sibiu).
Viceprim-ministrul pentru securitate naţională Gabriel Oprea se deplasează împreună cu o echipă de procurori militari şi criminalişti din IGPR, la locul unde în cursul dimineţii s-a prăbuşit un elicopter aparţinând MApN, a anunţat MAI.
Conform primelor informaţii, apelul de urgenţă prin 112 s-a primit în jurul orei 10,50, prin acesta anunţându-se că în zona localităţii Mălâncrav, judeţul Sibiu, a avut loc acest accident, precizează un comunicat al MAI.
"Vicepremierul Gabriel Oprea a activat de urgenţă Centrul Operaţional de Comandă al Guvernului României şi Centrul de Comandă al MAI pentru coordonarea acţiunilor de salvare a supravieţuitorilor şi cercetarea condiţiilor în care a avut loc accidentul. La acest moment, forţe ale Poliţiei Române, ISU Sibiu şi două elicoptere SMURD sunt în deplasare spre zona unde a avut loc impactul. Un al treilea elicopter este pregătit pentru intervenţie. Primele forţe ale poliţiei Române au ajuns deja la faţa locului", se arată în comunicat.AGERPRES