“Prioritatea în acest an este dezvoltarea resursei umane. Investim în oameni cu încredere și optimism. La sfârșitului anului trecut, am semnat un acord de finanțare prin care statul ne va sprijini să creăm 100 de noi locuri de muncă la biroul din Iași, în urmatorii doi ani. Totodată, continuăm dezvoltarea regională și vom deschide, în curând, un nou birou în țară. Nu avem temeri să pornim la drum cu oameni cu diverse experiențe sau la început de carieră. În companie, sunt colegi care au fost aici de la început și am crescut împreună”, spune Daniel Mereuță, director general Optima.
Tot în 2017, Optima operează majorări salariale pentru posturile entry-level, de până la 15% și menține un calendar salarial actualizat la 3 luni, în funcție de performanță.