Informațiile publicate ieri cu privire la progresul vaccinării în Grecia și estimarea că până în luna mai se va atinge o imunitate colectivă de circa 20% – fără a se lua în calcul şi imunitatea obţinută în urma bolii – a întărit climatul de optimism moderat în rândul operatorilor de turism, transmite I Efimerida.
„Putem deschide de Paște”, a spus un reprezentant din sectorul turistic pentru sursa citată, luând în calcul, desigur, că totodată vor fi deschise şi restaurantele, chiar dacă cu reguli stricte, astfel încât „pachetul” să fie complet. Primii clienţi vizaţi sunt, desigur, cei din turismul intern, mai ales că se estimează că grecii vor evita călătoriile în străinătate și vor opta pentru destinații din țară. A doua țintă, în special pentru operatorii turistici din nordul Greciei, sunt vecinii din Balcani.
Testul PCR şi testele rapide luate în calcul pentru turism
Afluxul obișnuit dinspre ţările balcanice în perioada Paștelui, mai ales dacă Paştele „cade” în luna mai, este de aproximativ 500.000 de turişti și este evident că dacă totul merge fără probleme, un astfel de val va veni ca o gură de oxigen pentru miile de afaceri turistice din zonă. Pe baza acestui raţionament, au fost demarate deja contacte bilaterale, pentru a nu se pierde timp preţios.
Ieri, potrivit unor informații, ministrul grec al turismului, Harry Theoharis, a avut o discuţie cu omologul său român, iar în luna martie Theoharis va merge în vizită la București pentru a conveni protocoalele cu privire la condiţiile în care se vor desfăşura aceste deplasări în scop turistic. Dincolo de orice acorduri încheiate pentru certificatele de vaccinare, deosebit de atractivă pare a fi şi varianta ca operatorii eleni să acopere o parte din valoarea testului molecular (PCR) care va fi necesar, de ex. oferind servicii suplimentare pentru turişti, în timp ce organizațiile turistice din nordul Greciei se pregătesc să preia inițiativa efectuării de teste rapide la frontierele terestre.
România este una dintre cele mai mari cinci piețe pentru Grecia, întrucât în 2019 au venit în Grecia 1,378 milioane de vizitatori români, care au cheltuit în medie 350 de euro de persoană. În plus față de contactele bilaterale care au început în perspectiva Paștelui, se fac planuri şi pentru sezonul estival, întrucât școlile din România se închid pentru vacanţa de vară pe 15 iunie. Există un interes similar pentru „piața” Bulgariei, cu precizarea că ambele țări au o rată de vaccinare similară cu cea din Grecia.
Turismul rutier este „factorul cheie” pentru veniturile din turism
Concentrarea asupra turismului rutier, în această etapă, este absolut necesară, deoarece „piața” occidentală va întârzia să trimită turişti. Analizând datele din țările care oferă cei mai mulţi clienți (Regatul Unit, Germania, Franța, Italia, Olanda), estimarea este că această „piață” se va deschide abia din iunie. Este relevant faptul că până în prezent rezervările sunt zero.
În paralel cu pregătirile pentru acest sezon foarte critic, în care ţinta încasărilor este de cel puțin 9 miliarde de euro – adică aproximativ 50% din veniturile din 2019 – toate agențiile așteaptă cu nerăbdare deciziile ministeriale pentru două „instrumente” financiare importante: subvenționarea costurilor fixe și subvenționarea împrumuturilor de afaceri. Fără îndoială, pierderea de 14 miliarde de euro în sezonul trecut a deschis multe „răni” în sectorul turistic și, așa cum spun mulţi dintre cei care activează în domeniu, de aceste programe va depinde supraviețuirea multor companii și a multor locuri de muncă.