Ultima săptămână din mai a adus evoluţii bune şi pe piaţa de la Bucureşti, în centrul atenţiei rămânând acţiunile din domeniul îngrăşămintelor. Azomureş a continuat evoluţia extrem de volatilă începută după prezentarea rezultatelor financiare pentru primul trimestru, la începutul lunii curente. Evoluţia a fost spectaculoasă, dacă amintim că în şedinţa din 24 aprilie se tranzacţiona şi la 0,138 lei pe acţiune, foarte aproape de minimul ultimilor şase an
Ultima săptămână din mai a adus evoluţii bune şi pe piaţa de la Bucureşti, în centrul atenţiei rămânând acţiunile din domeniul îngrăşămintelor.
Azomureş a continuat evoluţia extrem de volatilă începută după prezentarea rezultatelor financiare pentru primul trimestru, la începutul lunii curente. Evoluţia a fost spectaculoasă, dacă amintim că în şedinţa din 24 aprilie se tranzacţiona şi la 0,138 lei pe acţiune, foarte aproape de minimul ultimilor şase ani, pentru ca vineri să fie încheiate tranzacţii la 0,71 lei, nivelul maxim de când sunt listate acţiunile la bursă (ianuarie 1996). Randamentul de peste 400% (între nivelul minim şi cel maxim) în circa o lună a fost susţinut de volume ridicate tranzacţionate: media zilnică a trecut de 5,5 milioane acţiuni, faţă de o medie obişnuită pentru acest emitent de 550 de mii acţiuni pe şedinţă.
Evoluţiile puternic ascendente s-au transmis şi la alte firme, susţinute de volume de tranzacţionare în creştere. Este cazul Amonil, care a urcat cu aproape 60% în săptămâna recent încheiată, Altur Slatina – cu o creştere de 46% sau Oltchim – cu 37%.
Patru dintre cei zece emitenţi care intră în coşul indicelui BET au reuşit să aducă câştiguri acţionarilor de peste 10%: Impact (+12%), SSIF Broker (+15%), Turbomecanica (+24%) şi Biofarm (+30%). Doar Rompetrol Rafinare nu a reuşit să se încadreze în evoluţia ascendentă, ultima tranzacţie de vineri fiind realizată la 0,0629 lei, în scădere săptămânală cu 0,3%.
Şi acţiunile bancare au crescut. BRD a urcat până la 23,4 lei pe acţiune, maximul de tranzacţionare de la jumătatea lui ianuarie. Banca Transilvania a încheiat săptămâna cu o creştere de 6,5%, nivelul de închidere de la 0,473 lei fiind maximul înregistrat după data de înregistrare de la ultima majorare de capital. Vineri s-au tranzacţionat peste 17,7 milioane acţiuni, maximul din august 2007. Cu o creştere de aproape 9% au încheiat şi acţiunile Banca Carpatica. Indicii au câştigat în ultima săptămână între 6,3% pentru BET şi 8% pentru indicele SIF, cea mai bună evoluţie lunară din acest an. Evoluţiile din ultima săptămână cresc şansele ca piaţa de acţiuni să înregistreze schimbarea de trend mult aşteptată, iar aprecierile să fie prezente în continuare.