acestora, obligati sa faca fata unor transformari economice si sociale profunde, prea putin avantajoase pentru ei. Ei si-au inceput viata in Uniunea Europeana intr-un moment delicat. Economia mondiala se transforma rapid, iar Uniunea Europeana, ea insasi in impas, tine greu pasul cu economiile agresive ale Statelor Unite ale Americii si tarilor asiatice. Uniunea Europeana cauta formula restructurarii rapide cu costuri sociale minime, dar pana o va gasi, daca o va gasi, mai noii si mai vechii sai cetateni trec si vor trece prin clipe grele. Exista insa si tari pentru care Uniunea Europeana inseamna renuntarea la independenta politica si economica, la autonomie in stabilirea regulilor si cheltuirea banilor. Sunt tari bogate si destul de multe ca numar. Lichtenstein, Monaco, San Marino, Elvetia, Norvegia nu se grabesc sa adopte legile comunitare si sa dea altora mana libera in a le decide soarta. Ele par acum un grup excentric, ce face opinie separata in concertul tarilor europene. Este o imagine temporara. In urmatorii doi ani de zile, tarile membre ale Uniunii Europene vor organiza referendumuri in vederea adoptarii Constitutiei Europene. Statele ai caror cetateni vor spune nu la urne pot alege intre a ramane in formula actuala a Uniunii Europene sau a stabili un nou tip de parteneriat cu aceasta. In aceasta situatie, Norvegia, Elvetia & comp nu vor mai fi o exceptie de la regula.
Saracii Europei alearga catre UE
Proiectul extinderii Uniunii Europene catre sudul si estul continentului ramane deschis dupa aderarea Romaniei si Bulgariei in anul 2007. Croatia si Turcia forteaza vointa europenilor. Este posibil ca interesele geostrategice ale marilor puteri sa le ridice mingea la fileu si, intr-o perspectiva ceva mai indepartata, Macedonia, Bosnia si Hertegovina, Serbia si Muntenegru sa fie avute serios in vedere ca posibile tari membre.Cum va arata Uniunea Europeana in anul 2015 este greu de spus. Linia orizontului devine incerta dupa momentul 2007, an in care Romania si Bulgaria isi schimba statutul din tari candidate in tari membre. Incertitudinea rezida mai putin in planurile Uniunii Europene, cat in potentialele accidente de parcurs. Presupunand insa ca proiectele gandite la Bruxelles au sanse maxime de reusita, peste un deceniu Uniunea Europeana ar putea cuprinde 35 de tari. Turcia ar putea culege roadele celor 40 de ani de candidatura la obtinerea statutului de tara membra in 2010 sau 2012. Croatia si-a manifestat oficial dorinta in 2003, va incepe in martie anul acesta negocierile de aderare si este foarte posibil ca in 2009 sa fie acceptata ca tara membra. Fostele state iugoslave, Macedonia, Bosnia si Hertegovina, Muntenegru si Serbia, au fost nominalizate pentru inceperea negocierilor de aderare in anul 2003, cand Consiliul European de la Salonic a fixat ca prioritate a extinderii Uniunii Europene zona Balcanilor. Atunci a fost estimata si perioada de timp necesara acestor tari pentru a se alinia la standardele Uniunii Europene. In ipoteza in care conjunctura politica si economica regionala si mondiala ramane cea de astazi, acestor tari le sunt necesari inca 12 ani pentru a fi pe deplin pregatite. Ultima, dar nu cea mai lipsita de importanta tara ce intra in calculele Uniunii Europene extinse este Albania, tara careia nu i s-a fixat o data pentru inceperea negocierilor de aderare, dar care, din ratiuni de stabilizare a zonei Balcanilor, este luata in considerare ca posibil membru al Uniunii Europene in 2015.Euroscepticii sunt convinsi ca un plus de tari la actuala formula a Uniunii Europene nu inseamna si plusvaloare. Fostele state iugoslave erau in anii ’80 comparabile, ca dezvoltare, cu Spania si Portugalia. Anii de razboi le-au saracit insa, iar efortul de reconstructie este costisitor si de durata. Cat despre Albania, doar cei rupti de realitate ar putea paria pe un boom economic intr-o tara facuta praf de razboaie civile si unde exista deja o traditie in a nu respecta legea.
Bogatia omoara reflexele pro UE
Elvetienii si norvegienii sunt popoare europene cu optiuni de neinteles pentru romanii atat de dornici sa fie cetateni ai Uniunii Europene. Ambele au amendat, prin referendum, vointa clasei politice de a participa la proiectul Europei extinse. Elvetienii au facut-o o data, in 1992, norvegienii de doua ori, in 1972 si 1994. Bogatia acestor tari este mai degraba cauza decat consecinta lipsei lor de apetit pentru Uniunea Europeana. Norvegia este unul dintre cei mai mari producatori mondiali de petrol si gaze naturale. Elvetia are in spate sute de ani de prosperitate peste standardele europene. Ceea ce le face asemanatoare insa nu este atat dezvoltarea economica, nivelul ridicat de trai sau democratiile model, cat faptul ca ilustreaza pe deplin axioma euroscepticilor, aceea ca poti trai foarte bine si in afara Uniunii Europene. Cu toate acestea, dincolo de numitorul comun – prosperitatea in afara Pietei Interne Unice – intre cele doua tari europene exista diferente notabile de pozitionare in raporturile cu Uniunea Europeana.Norvegia este, din 1994, membra a unei zone de comert liber din care fac parte statele membre ale Uniunii Europene, Islanda si Lichtenstein. Avantajele acestui statut – acces la Piata Unica Interna si la cele patru libertati ale sale – sunt serios contrabalansate de dezavantaje. Norvegienii sunt obligati sa aplice directivele Comisiei Europene si nu au nici un cuvant de spus la elaborarea acestora. Nu pot replica nici in fata pretentiilor Comisiei Europene de a-si restructura industria petroliera in concordanta cu regulile concurentei din Uniunea Europeana si contribuie cu sume serioase la bugetul comunitar. „Taxa” Norvegiei este egala cu cea a Danemarcei, tara membra asemanatoare ca dimensiune. Toate acestea pot duce la concluzia ca, devreme ce se supune servitutilor statutului de membru al Uniunii Europene, Norvegia ar putea foarte bine sa alature celorlalte state. Nu este chiar asa. Norvegienii tin foarte mult la suveranitatea tarii lor, la independenta politica si la subventionarea masiva a agriculturii, avantaje ce ar putea fi pierdute prin aderare.Spre deosebire de colegii lor de opinie separata, elvetienii nu au acceptat nici macar sa faca parte din zona de liber schimb. Negociatorii lor au incheiat doar tratate sectoriale cu Uniunea Europeana si, daca judecam dupa rezultate, au fost mai buni decat cei norvegieni. Fara a fi tara membra si fara a face concesiile Norvegiei, Elvetia a obtinut un statut preferential pentru cetatenii sai. Ei pot circula liber in Uniunea Europeana si pot munci in oricare dintre tarile membre si pot respinge, prin democratia lor originala, adoptarea directivelor comunitare. Companiile elvetiene au acces neingradit pe Piata Unica Interna.La cum sta situatia, un lucru este cert. Vor mai trece ani buni pana cand guvernele celor doua tari vor avea reale sanse de a-si convinge electoratul ca Uniunea Europeana este cea mai buna optiune pentru viitor.