Ora de iarnă 2021. Când se schimbă ora în România? Nu uitați să dați ceasurile

ceas, ora

Sursă: Dreamstime

Ne apropiem cu pași rapizi de ziua în care vom fi nevoiți să revenim la ora de iarnă. Considerată a fi ora standard, în ziua când vom da ceasul înapoi cu o oră, vom putea dormi mai mult.

Ora de iarnă 2021. Când se dă ora în România? Vom dormi mai mult

În 2021, trecerea la ora de iarnă se va face în ultimul weekend din luna octombrie, respectiv în noaptea dinspre 30 spre 31 octombrie. În noaptea aceea, ora 04:00 va deveni ora 03:00 și vom putea dormi mai mult. Așadar, 31 octombrie 2021 va fi cea mai lungă zi a anului, aceasta având 25 de ore.

Cu toate că există și ora de vară, atunci când ceasul de dă înainte cu o oră, cea standard este cea de iarnă. Acest sistem a fost adoptat de țările europene în secolul trecut, pentru a economisi energie, mai ales în perioada războiului sau a crizelor de pe piața petrolului apărute în anii 1970.

Se dorea renunțarea la acest sistem

Uniunea Europeană a propus, în 2018, renunțarea la schimbarea orei, însă anumite țări europene s-au opus. Statele membre aveau posibilitatea să aleagă dacă vor să renunțe difinitiv la ora de iarnă sau la cea de vară. Măsura ar fi trebuit să se aplice din 2021.

Astfel, statele care decideau să menţină permanent ora de vară ar fi urmat să facă ultima modificare în acest sens în ultima duminică din martie 2021, iar cele care preferau să rămână la ora de iarnă (ora standard) să facă modificarea finală în ultima duminică din octombrie 2021.

În mod normal, țările Uniunii Europene erau așteptate să informeze Comisia asupra alegerii lor până în aprilie 2020, apoi urmau să se coordoneze cu executivul blocului comunitar pentru ca deciziile individuale să nu afecteze funcţionarea pieţei unice. Numai că situația specială apărută în urma crizei provocate de pandemia de coronavirus a dat peste cap aceste planuri.

În ceea ce privește România, a fost elaborată o propunere legislativă pentru a se renunța la ora de vară și a se păstra cea de iarnă. Cu toate acestea, nu s-a luat o decizie în Parlament în acest sens.