Ora de iarnă 2021. Informația momentului pentru toți românii. Ce trebuie să știi despre schimbarea orei

ceas, ora

Sursă: Dreamstime

Ora de iarnă 2021. Când revine România la ora oficială? Vom dormi mai mult cu o oră. La fel ca în fiecare an, în curând va veni momentul când România va reveni la ora oficială, mai precis la ora de iarnă. Deja putem vedea schimbările, având în vedere că afară se întunecă mult mai devreme decât acum câteva luni.

Ora de iarnă 2021. Când revine România la ora oficială? Cum dăm ceasurile

Așadar, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 30/31 octombrie 2021, România revine la Timpul Legal Român, ora standard a Europei de Est + 2 UTC. În fiecare an, în ultima duminică a lunii octombrie are loc schimbarea orei, prin renunţarea la ora de vară şi revenirea la Timpul Legal Român, ora 4.00 devenind ora 3.00. Ziua de 31 octombrie, care va avea 25 de ore, va fi a doua cea mai lungă zi a anului după cea din primăvară (28 martie), când s-a trecut la ora de vară.

CFR Călători a trimis un comunicat de presă în acest sens, precizând că schimbarea orei nu va modifica mersul trenurilor în vigoare.

Când a intrat în vigoare ora oficială de vară

Ora oficială de vară, ora Europei Orientale la care trece ţara noastră în noaptea de sâmbătă spre duminică (30/31 martie 2021), a fost introdusă în România pentru prima dată în 1932. Până în 1939, a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00.00, şi prima duminică din octombrie, ora 01.00 (ore locale). Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară potrivit www.astro-urseanu.ro.

O directivă europeană din 2001 reglementează schimbarea orei prin trecerea la ora de vară şi invers. În majoritatea ţărilor europene, ceasurile se dau înapoi cu o oră pe 31 octombrie 2021, la ora 01:00 UTC. Deoarece Europa se întinde pe mai multe fusuri orare, schimbarea are loc la ore locale diferite. Ca întotdeauna, SUA vor reveni la ora iniţială la o săptămână după Europa, la 7 noiembrie 2021.

Prin introducerea orei de vară s-a urmărit să se beneficieze cât mai mult de lumina naturală (a Soarelui) şi reducerea folosirii luminii artificiale. Benjamin Franklin a sugerat, în 1784, această metodă, dar a fost aplicată, pentru prima dată, în timpul Primului Război Mondial, în 1916, de câteva ţări din Europa. Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând cu 1916 (între 30 aprilie – 1 octombrie), potrivit www.timeanddate.com. Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai – 16 octombrie). Alte ţări care au introdus ora de vară au fost: Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania, potrivit Observatorului astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

Fiecare țară ar putea alege un singur fus orar după care să funcționeze

Un proiectul de lege, publicat în 2018, propune ca anul 2021 să fie ultimul când statele membre ale UE şi ţările afiliate să urmeze schimbarea sezonieră a orei. În condiţiile actuale cazate de pandemia de coronavirus, negocierile nu au început încă în cadrul Consiliului European, ceea ce face foarte puţin probabil ca legea să se aplice după anul 2021, potrivit www.timeanddate.com.