Ora de iarnă 2022. Când dăm ceasurile înapoi? Vom dormi mai mult cu o oră
Revenirea la ora de iarnă se va face în noaptea de 29 spre 30 octombrie, adică în ultimul weekend al acestei luni, atunci când ora 04:00 va deveni ora 03:00. Astfel, urmează să dormim mai mult cu o oră în ultimul weekend din octombrie, în noaptea respectivă.
Totuși, în Uniunea Europeană a existat o dezbatere cu privire la schimbarea orei, dorindu-se, în mare parte, renunțarea la acest demers.
Schimbarea orei are repercusiuni asupra sănătății populației
Trebuie menționat că schimbarea orei are, de cele mai multe ori, repercusiuni asupra psihicului și sănătății populației, care are nevoie de o anumită perioadă de acomodare. Poate perturba ceasul biologic și pot surveni și dereglări hormonale, mai ales în ceea ce privește melatonina, hormonul responsabil tocmai cu reglarea ceasului biologic al organismului.
Cercetătorii spun că pentru a trece mai ușor la noul ritm, trebuie sa reduci consumul de stimulente, precum cafeaua, ceaiul negru și orice fel de energizante timp de jumătate de lună. Deși sunt puțini care cunosc acest lucru, medicii susțin că schimbarea orei ne poate afecta serios organismul.
Însă nu toți oamenii au parte de schimbările acestea. Unii nu au părut afectați de-a lungul timpului. Se spune că cei mai afectați de schimbarea orei sunt copiii și persoanele în vârstă.
Adaptarea completă a organismului la noul program se va întâmpla în aproximativ două săptămâni
Astfel, adaptarea completă a organismului la noul program se va întâmpla în aproximativ două săptămâni, așa că nu îți impune sa ai mai multă răbdare în această privință.
Totodată, este bine de știut că specialiștii au avertizat pe parcursul anilor că există efecte negative ale schimbărilor sezoniere de oră. Iar printre aceste probleme se evidențiază insomnia, starea de oboseală, durerea de cap, dar și anxietatea.
Amintim faptul că anul trecut, europarlamentarul Victor Negrescu declara că România a luat decizia de a nu adopta decizia de renunțare la ora de iarnă.
„România și alte state trebuiau să decidă dacă vor adopta această măsură. România a decis ca, deocamdată, să nu adopte această măsură și acest proces este blocat în momentul ăsta la nivel european”, spunea în toamna anului trecut, europarlamentarul Victor Negrescu.