Ora de iarnă 2023. Nu se mai schimbă ora în această toamnă?

ceas ora de iarna ora de vara

SURSA FOTO: Dreamstime

Ora de iarnă 2023. O mișcare care intrat în conștientul colectiv de zeci de ani ar putea să devină amintire. De peste jumătate de secol, schimbarea orei a devenit o obișnuință pentru o mare parte din planetă. Conform unor noi directive, ora nu se va mai schimba în viitor.

România încă trece la ora de iarnă și cea de vară

În Europa, trecerea la ora de iarnă și de vară s-a standardizat începând cu 1970, ca urmare a marii crize energetice din acel an. Trendul mondial este, însă, să se renunțe la această modificare de fus orar. În septembrie 2018, Uniunea Europeană a propus un proiect prin care se elimina standardul de schimbare a orei de vară si iarnă.

Parlamentul European a solicitat Comisiei să efectueze o evaluare aprofundată a dispozițiilor referitoare la ora de iarnă și cea de vară. Și, dacă este necesar, să prezinte o propunere de revizuire a acesteia.

Executivul european a citat studii științifice care indică efecte negative asupra sănătății. Dar și o serie de preocupări exprimate de inițiativele cetățenilor.

Consultarea publică organizată de Comisie a primit 4,6 milioane de răspunsuri. Dintre ele, 4,5 milioane au fost de la cetățeni individuali. 84% dintre ei s-au pronunțat în favoarea întreruperii modificărilor bianuale ale ceasului.

Cipru și Grecia au fost singurele țări în care o mică majoritate s-a pronunțat în favoarea menținerii sistemului actual. În timp ce Malta este aproape egal împărțită.

Schimbarea orei va fi eliminată

Raportoarea desemnată de Parlamentul European, Marita Ulvskog, și-a prezentat proiectul de raport. La reuniunea comisiei în 2019, a avut loc un atelier de lucru cu experți privind potențialele consecințe și impacturi ale întreruperii schimbărilor sezoniere de oră.

„Suedia a preluat președinția semestrială la 1 ianuarie 2023 și, potrivit oficialilor suedezi, șansele ca aceasta să preia dosarul sunt reduse.

Suedia este una dintre țările care ar putea, într-o oarecare măsură, să beneficieze cel mai mult. Deoarece Suedia este țara în care există cea mai mare schimbare (între) cum stau lucrurile iarna și cum stau lucrurile vara. Din cauza poziției noastre pe glob.

Așa că nu sunt sigur că Suedia ar fi candidatul probabil al țării care să promoveze această problemă”, au declarat responsabilii suedezi.

Deși dezbaterile sunt împărțite pe acest subiect, există toate șansele ca, în cele din urmă, acest standard să fie eliminat.

Nu se știe dacă se va întâmpla în 2025. Sau ceva mai târziu. Dar, conform ultimelor informații, UE ar fi abandonat inițiativa.

Acest sistem ar fi putut fi eliminat în 2025, deoarece ar fi fost probabil necesară ”o perioadă de unul până la doi ani după încheierea unui acord pentru a se asigura că serviciile de transport”, inclusiv trenurile și zborurile, precizau reprezentanții Parlamentului European care propuseseră această inițiativă.