Acest lucru va marca sfârșitul orei de vară britanice (BST) revenind la ora medie de Greenwich (GMT). În fiecare an, ceasurile britanicilor se dau înapoi cu o oră, toamna, și se dau cu o oră înainte primăvara.
Schimbarea orei, primăvara, marchează începutul verii britanice, pe măsură ce se trece de la Greenwich Mean Time la British Summer Time, scrie DerryJournal.
Ceasurile se dau înainte la ora 1 dimineața, în ultima duminică a lunii martie. În 2025, ceasurile din Marea Britanie se vor da înainte duminică, 30 martie, la ora 1:0), marcând începutul orei de vară britanice (BST).
Când se schimbă ora în această toamnă
Ceasurile se vor da cu o oră înapoi la ora 2 dimineața, în ultima duminică a lunii octombrie, care anul acesta pică în data de 27 octombrie.
Înseamnă o oră în plus în pat, în dimineața zilei de duminică.
Ce trebuie să știți despre schimbarea orei
Telefoanele mobile și alte dispozitive inteligente conectate la internet ar trebui să se actualizeze automat, dar ceasurile analogice și alte articole de uz casnic, cum ar fi cuptoarele și cuptoarele cu microunde, vor trebui schimbate manual.
De ce se schimbă ora
Observatorul Regal din Greenwich spune că ora de vară este o modalitate de a profita la maximum de orele de vară în emisfera nordică.
În 1784, Benjamin Franklin a sugerat acest lucru într-un articol, dar abia la începutul secolului al XX-lea ideea a fost adoptată.
În 1907, un constructor numit William Willett a făcut campanie pentru a schimba ora primăvara și toamna. Deranjat de risipa de lumină a zilei în timpul dimineților de vară, a publicat un pamflet numit „Risipirea luminii zilei”.
Planul lui era însă mult mai complicat. El a sugerat schimbări de 80 de minute, în patru mișcări separate, de 20 de minute, pe o perioadă de o lună.
În anul următor, un proiect de lege care prevedea ca ceasurile să fie date cu o oră înainte în lunile de primăvară și vară a fost respins de Camera Comunelor, în ciuda sprijinului lui Winston Churchill.
Willett și-a continuat campania, iar în 1916 a fost adoptată Legea privind ora de vară, inițial ca o măsură temporară, în timpul Primului Război Mondial, pentru a conserva energia – în special cărbunele – și a oferi mai multe ore de lumină când oamenii erau treji. În 1925 măsura provizorie a devenit definitivă.
Din păcate, Willett nu a trăit niciodată să-și vadă visul împlinit.
Și alte țări schimbă ora?
Aproximativ 70 de țări din întreaga lume o fac, inclusiv mare parte din Europa și America de Nord, precum și părți din America de Sud și Australia.
Cu toate acestea, multe țări din Africa și Asia situate în jurul Ecuatorului nu schimbă ora.
În SUA, ora de vară nu se aplică tuturor statelor.
În Statele Unite, ceasurile se dau cu o oră în urmă în prima duminică a lunii noiembrie.
Adoptarea oficială a orei de vară în SUA a avut loc în 1966, odată cu implementarea legii Daylight Saving Time.
Această lege a stabilit DST ca standard național și a oferit statelor americane posibilitatea fie de a schimba ora, fie de a rămâne la ora standard pe tot parcursul anului.
În efortul de a economisi energie, guvernul federal a prelungit ora de vară în 2007.
Acum, ora de vară începe la ora 2 dimineața, în a doua duminică a lunii martie, și se termină la ora 2 a.m. în prima duminică a lunii noiembrie. Deși statelor li se permite să renunțe la ora de vară conform legii federale, acestea trebuie să primească aprobarea Congresului, înainte de a adopta ora standard permanentă pe tot parcursul anului.