Ora de vară 2022. În acest an, România trece la ora de vară în ultimul weekend din luna martie. Astfel, în noaptea dintre 26 și 27 martie, adică noaptea dintre sâmbătă și duminică, ceasurile românilor vor fi date cu o oră înainte.
Aceasta este și singura zi din an în care noaptea este mai scurtă, drept urmare vom dormi mai puțin. Noaptea dintre 26 și 27 martie are doar 23 de ore, iar ora 3.00 devine ora 4.00.
În România, ora de vară a fost introdusă încă din 1932, însă ulterior, după aproape zece ani, în 1943, aceasta a fost suspendată. Ora de vară a revenit în România în 1979, iar având în vedere avantajele ei, în anul 1996, acest orar a fost prelungit în Europa cu încă o lună.
Astfel, oficial, din 1997, ora de vară începe în România în ultima duminică din martie şi se încheie în ultima duminică din octombrie, la fel ca în toate ţările europene.
Ora de vară 2022. Dezavantajele asupra organismului
În ceea ce privește beneficiile pe care le oferă trecerea de la ora de iarnă la ora de vară, specialiștii spuneau că aceasta este benefică pentru agricultură, dar și pentru populație. Astfel, oamenii se pot bucura mai multe ore de lumina naturală a soarelui.
Pe de altă parte, pentru unele persoane, trecerea la ora de vară nu este atât de benefică. Mai multe studii au demonstrat că sunt persoane care resimt oboseală, sau care suferă de insomnii din cauza modificării orei.
În acest sens, în 2019, Parlamentul European a votat în favoarea unei propuneri de renunţare la obligativitatea trecerii la ora de vară la nivelul Uniunii Europene. Propunerea nu a fost însă obligatorie. Mai exact, conform acesteia, fiecare stat membru va avea dreptul să decidă dacă va păstra actualul sistem sau va renunţa la schimbarea orei.
România spre exemplu nu s-a pronunțat în acest sens, drept urmare, trecerea la ora de vară continuă și în acest an. Menționăm faptul că în Europa, Islanda este singura ţară care nu foloseşte ora de vară.
Ora de vară 2022. Mersul trenurilor din această noapte
CFR Călători a anunțat și cum va fi afectat mersul trenurilor din noaptea de sâmbătă spre duminică, având în vedere că România trece la ora de vară. În acest sens, reprezentanții companiei precizează că acest lucru nu modifică mersul trenurilor în vigoare, iar circulaţia se va efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor.
Mai exact, în această noapte, trenurile operate de CFR Călători vor circula după ora de iarnă, adică ora actuală, până în noaptea de 26/27 martie. la ora 3.00, care va deveni ora 4.00. După ora 4.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.
Trenurile operate de CFR Călători aflate în circulație după ora 3.00, care devine ora 4.00, își vor continua mersul până la stația de destinație, iar în cazul în care orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 4.00 – 5.00, trenurile vor pleca în ordinea rangului, mai informează compania.