În urma schimbării, ora 3:00 devine 4:00. Odată cu Solstițiul de iarnă, din 21 decembrie, durata nopților începe să scadă, în timp ce durata zilelor crește continuu, până pe 21 iunie, când este solstițiul de vară. Experții susțin că această schimbare a orei are consecințe asupra sănătății.

Diminețile mai întunecate și mai multă lumină seara pun în dificultate ceasul corporal – ceea ce înseamnă că ora de vară poate duce la probleme de somn. Studiile au descoperit chiar o creștere a atacurilor de cord și a accidentelor vasculare cerebrale, imediat după schimbarea orei în luna martie, potrivit AP.

Există modalități de a trece mai ușor peste aceste probleme resimțite la nivelul organismului și de a vă reseta ritmul circadian pentru un somn sănătos.

Unii oameni încearcă să se pregătească pentru trecerea la ora de vară mergând la culcare puțin mai devreme cu două sau trei nopți înainte. Având în vedere că o treime dintre adulții americani nu beneficiază deja cele șapte ore recomandate de somn pe noapte, recuperarea poate fi dificilă.

Ce se întâmplă cu creierul nostru când trecem la ora de vară

Creierul are un ceas principal care este setat prin expunerea la lumina soarelui și la întuneric. Acest ritm circadian este un ciclu de aproximativ 24 de ore care determină când devenim somnoroși și când suntem mai atenți. Tiparele se schimbă odată cu vârsta, motiv pentru care tinerii care se culcă devreme evoluează în adolescenți care se trezesc foarte greu.

Lumina dimineții resetează ritmul. Spre seară, nivelurile unui hormon numit melatonină încep să crească, declanșând somnolență. Prea multă lumină seara – acea oră suplimentară a orei de vară – întârzie această creștere și ciclul devine desincronizat.

Lipsa somnului, legată de boli de inimă, obezitate și declin cognitiv

Lipsa somnului este legată de bolile de inimă, declinul cognitiv, obezitatea și numeroase alte probleme. Acel ceas circadian afectează și altceva decât somnul, influențând lucruri precum ritmul cardiac, tensiunea arterială, hormonii de stres și metabolismul.

Accidentele de mașină cresc în primele zile după schimbarea orei, în luna martie, potrivit unui studiu privind decesele din traficul din SUA. Riscul a fost cel mai mare dimineața, iar cercetătorii l-au atribuit lipsei de somn.

Apoi este conexiunea cardiacă. Asociația Americană a Inimii indică studii care sugerează o creștere a atacurilor de cord în ziua de luni, după începerea orei de vară și a accidentelor vasculare cerebrale, timp de două zile după aceea.

Medicii știu deja că atacurile de cord, în special cele severe, sunt puțin mai frecvente în ziua de luni – și dimineața, când sângele este mai predispus la formarea cheagurilor.

Cercetătorii cred că este posibil ca întreruperea circadiană bruscă să exacerbeze factori precum hipertensiunea arterială la persoane deja expuse riscului.

Cum să vă pregătiți pentru ora de vară

Schimbați treptat orele de culcare, cu aproximativ 15 sau 20 de minute mai devreme, timp de câteva nopți înainte de schimbarea orei, și treziți-vă mai devreme, în dimineața următoare. Ieșiți afară, dimineața devreme, în prima săptămână de oră de vară, aceasta fiind o modalitate de a vă ajuta să vă resetați ceasul intern al corpului. Schimbarea rutinelor zilnice, cum ar fi ora cinei sau a exercițiilor fizice, poate ajuta corpul să se adapteze, recomandă experții în somn.

Siesta de după-amiază și cofeina, precum și lumina telefoanelor sau a altor dispozitive electronice pot face și mai dificilă adaptarea la o nouă oră de culcare.