Ora Pământului 2025: România se alătură mișcării globale pentru protecția mediului
În acest weekend, România va marca „Ora Pământului”, un eveniment global ce va avea loc sâmbătă seara, între orele 20:30 și 21:30. Anul acesta, evenimentul coincide cu Ziua Mondială a Apei, oferind o oportunitate suplimentară de a reflecta asupra importanței resurselor esențiale care susțin viața pe planetă.
În Capitală, mai multe instituții publice vor stinge iluminatul exterior timp de o oră, inclusiv Palatul Parlamentului, care va întrerupe iluminatul interior, exterior și festiv. Camera Deputaților continuă să sprijine evenimentul, fiind partener al organizației internaționale „World Wide Fund for Nature” în cadrul acestei acțiuni de mediu.
În paralel, Programul Național Cantus Mundi va aduna peste 17.000 de copii și tineri din coruri și ansambluri din România și Republica Moldova pentru a marca acest moment prin muzică. Copiii vor cânta în școli, parcuri, piețe și alte locații publice, în semn de solidaritate pentru sănătatea Pământului și a mediului înconjurător.
În premieră, în acest an, muzica va fi accesibilă și copiilor cu deficiențe de auz, prin traducerea versurilor în limba semnelor române, realizată de Fundația CODA Farmecul Tăcerii. La București, evenimentele Cantus Mundi vor avea loc la Opera Comică pentru Copii și Casa Eliad, reunind sute de tineri pentru a celebra prin muzică protecția naturii.
Ora Pământului (Earth Hour), inițiată în 2007 la Sydney, Australia, a devenit un simbol global al conștientizării și acțiunii împotriva schimbărilor climatice.
În acest an, evenimentul va reuni peste 8.000 de orașe din 190 de țări, iar clădiri emblematice precum Turnul Eiffel, Colosseumul și Golden Gate Bridge din San Francisco vor stinge luminile pentru a transmite un mesaj de solidaritate globală.
Palatul Cotroceni participă și el la eveniment, plus programul „Porți Deschise”
De asemenea, Administrația Prezidențială de la București a anunțat că va marca și în acest an Ora Pământului. Palatul Cotroceni a transmis un mesaj puternic de protejare a naturii.
În plus, se vor deschide porțile Palatului Cotroceni pentru public, oferind vizitatorilor ocazia de a explora grădina palatului.
„Trebuie să preţuim şi să protejăm resursele planetei noastre, în special apa. Aceasta este esenţială pentru sănătatea noastră, pentru producţia de hrană şi pentru obţinerea unei energii sustenabile. Reducerea risipei de apă şi energie ne ajută să protejăm Planeta Pământ şi să economisim resursele.
În acest sfârşit de săptămână, în care marcăm Ora Pământului, a început şi programul „Porţi Deschise la Palatul Cotroceni”. Vizitatorii pot admira gratuit grădina Palatului Cotroceni, aflată pe latura nordică a complexului Palat Cotroceni”, au transmis sâmbătă, 22 martie, reprezentanții Administrației Prezidențiale.