Oracle deschide oficial primul birou la Iași, proiect ce face parte din planul de extindere al companiei la nivel național.
Oracle creează astfel locuri de muncă cu valoare adăugată în Iași. În prezent, peste 50 de angajați lucrează în departamentul Oracle Software Support, iar planurile existente include creșterea cu încă 20 de posturi până la sfârșitul anului fiscal 2017. Orașul a fost ales datorită calității ridicate atât a sistemului educațional, cât și a forței de muncă. „Este o perioada foarte interesantă pentru Oracle.
Expansiunea în afara capitalei a fost planificată de ceva vreme, iar Iașiul și întreaga regiune a Moldovei a reprezentat una dintre variantele pe care le-am luat în calcul. Deschiderea noului nostru sediu reprezintă un pas important pentru Oracle în România, dovedind încă o dată angajamentul față de planul de extindere la nivel național și față de recrutarea permanentă a talentelor de top. Oracle a fost declarat cel mai dorit angajator în ultimii 3 ani, iar Iașiul este un bine-cunoscut centru academic și universitar, oferind calitățile și abilitățile perfecte pe care Oracle le caută în candidații ideali: un mix de cunoștințe tehnice, financiare și de vânzări, precum și cunoștințe de limbi străine,” a declarat Sorin Mindrutescu, Country Leader & CEE Cloud Director.
„Felicitări Oracle România pentru deschiderea noului sediu din Iași! Prin această expansiune, Oracle, una dintre cele mai bune și cele mai inovatoare companii americane, va promova prosperitatea atât în România cât și în Statele Unite ale Americii printr-o creștere în comerțul de servicii și prin investiții. Le dorim celor de la Oracle România și noilor angajați mult succes la Iași ”, a declarat ambasadorul SUA în România, Hans Klemm.
Birourile din Iași ocupă o suprafață de 1.800 m² și sunt situate în centrul orașului, o zona cu acces la transportul în comun și cu legături rutiere foarte bune cu întregul oraș și cu aeroportul. Biroul este gândit sub același concept și design ca birourile Oracle din București și oferă angajaților un mediu de lucru la standarde internaționale. Facilitățile includ o cafenea mare, zone de relaxare prietenoase, săli de conferințe interne de diferite dimensiuni, care îndeplinesc cu succes nevoile echipelor atât pentru întâlnirile interne cât și externe.
În Romania, primul birou Oracle a fost deschis acum mai bine de 20 de ani, în 1995, Oracle fiind prima companie mare de software cu o prezență directă în România. De atunci, Oracle a crescut și și-a extins activitățile semnificativ. Deschiderea centrelor de servicii globale și a noului sediu din Iași a dus la o creștere a numărului de angajați, Oracle are în prezent peste 4.100 de angajați în ambele orașe.