AR Drone este foarte uşor de pilotat atât în casă, cât şi afară, şi efectuează manevre de zbor întocmai ca un elicopter real. Are doua camere de luat vederi, una în faţă şi una dedesubt, îndreptată către sol, şi datorită tehnologiei Augmented Reality, camerele transmit imaginile în timp real pe iPhone, iPod touch sau iPad. Astfel, navigarea devine mult mai interactivă.
Pentru a pilota AR Drone este necesară aplicaţia AR.FreeFlight. Aceasta poate fi descărcată gratuit din meniul App Store al iPhone/iPod touch/iPad şi îi învaţă pe utilizatori să piloteze şi să exerseze de la mişcări de bază în modulul de începător, până la manevre avansate în modulul de expert. Utilizatorii dornici de competiţie sau bătălii aeriene pot opta pentru AR.Pursuit, un joc interactiv în care poţi lupta cu un alt AR Drone din aceeaşi reţea Wi-Fi.
„ Cu AR Drone vrem să oferim clienţilor o nouă modalitate de divertisment, în pas cu tendinţele tehnologice de astăzi. Elicopterul de la Parrot reprezintă începutul unei noi serii de produse, cea a jucăriilor inteligente. De acum jocurile de pe telefon se mută din spaţiul virtual în spaţiul real,” a declarat Julien Ducarroz, Chief Commercial Officer, Orange România.
AR Drone poate fi achiziţionat la un preţ de 319 euro. Elicopterul este disponibil în magazinul online Orange şi în magazinele Orange.
<iframe title="YouTube video player" width="480" height="390" src="https://www.youtube.com/embed/GA2Av74pjTY" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>