Orange a anunțat rezultatele financiare: Scădere de 10% pe trimestrul doi din 2020

Orange România a raportat o cifră de afaceri în valoare de 242 milioane de euro, în scădere cu 10% pentru trimestrul doi din 2020, comparativ cu perioada similară a anului trecut, și un declin de 1,8% al numărului de abonați.

Grupul a anunţat joi rezultatele financiare pentru cel de-al doilea trimestru al anului 2020, disponibile la 30 iunie.

„În intervalul aprilie-iunie, Orange România a realizat o cifră de afaceri în valoare de 242 milioane de euro. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cifra de afaceri este în scădere cu 10%. Evoluţia negativă este determinată de scăderea semnificativă a vânzărilor de echipamente şi de o scădere moderată a veniturilor din servicii, scăderi înregistrate în contextul crizei COVID-19. La 30 iunie 2020, Orange România oferea servicii mobile, fixe şi TV pentru 10.540.600 de clienţi, în scădere cu 1,8% comparativ cu finalul T2 2019″, se precizează într-un comunicat de presă al companiei.

Serviciul de televiziune prin cablu şi satelit, Orange Home TV, număra la finalul lunii iunie peste 528.000 clienţi, în uşoară creştere faţă de T2 2019, iar serviciile fixe în bandă largă aveau 365.900 de clienţi, în creştere cu 15% faţă de aceeaşi perioadă din 2019.

Orange a continuat investiţiile în infrastructură, în trimestrul 2 al acestui an fiind oferit acces la conectivitate 4G+ în 815 de noi localităţi, pentru un număr de peste 1,1 milioane de locuitori din localităţile nou acoperite şi din localităţi care au beneficiat de lucrări de densificare a reţelei. La finalul lunii iunie, 59,63% din populaţia ţării avea acces la viteze 4G+.

Prezenţa 4G a fost şi ea extinsă, astfel încât, la finalul celui de-al doilea trimestru, aceasta acoperea 98,86% din populaţia ţării.

„Apetitul clienţilor pentru date mobile a generat o creştere de peste 40% a consumului în T2 2020 comparativ cu T2 2019. În trimestrul 2 al acestui an, Orange a extins reţeaua 5G şi în Timişoara, completând lista oraşelor în care reţeaua Orange este deja disponibilă: Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Otopeni şi Voluntari. De asemenea, în trimestrul 2 al acestui an a fost extinsă şi reţeaua proprie de fibră optică. La 30 iunie 2020, reţeaua Orange de fibră optică era disponibilă la nivel naţional în 106 localităţi”, se precizează în comunicatul citat.

Potrivit acestuia, în urma analizei Ookla a rezultatelor comparative Speedtest Intelligence obţinute pentru operatorii din România în prima jumătate a acestui an, reţeaua Orange România a obţinut multiple certificări Speedtest Awards. Astfel, utilizatorii Orange România se bucură de serviciile celei mai bune reţele mobile din ţară, beneficiind de cel mai rapid internet mobil şi de cea mai extinsă acoperire.

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, pe segmentul B2B, în trimestrul 2 al anului 2020 a fost înregistrată o creştere de 22% a veniturilor din internet fix, susţinută de extinderea reţelei proprii de fibră optică şi a capacităţii retelei 4G+.

De asemenea, companiile au căutat soluţii de conectivitate menite să le ajute să rămână aproape de clienţii, de angajaţii şi de partenerii lor, aspect vizibil prin creşterea interesului pentru serviciile de ICT şi pentru soluţiile ce facilitează telemunca – Cloud, platforme colaborative, soluţii de securitate cibernetică, Call Center si Contact Center – linie de business care a înregistrat o creştere de 55% faţă de T2 2019.

În contextul generat de criza COVID-19, serviciul Orange Money a înregistrat un număr record de tranzacţii, depăşind un milion de tranzacţii în trimestrul 2 al acestui an, de 5 ori mai multe faţă de T2 2019. În perioada aprilie – iunie a acestui an, numărul de utilizatori activi ai aplicaţiei My Orange a crescut cu peste 20% faţă de trimestrul anterior, iar numărul tranzacţiilor de tip plăţi facturi şi reîncărcări prepay înregistrate prin interfaţa web sau aplicaţia My Orange a crescut cu peste 30%. Mai mult, în T2 2020 numărul de comenzi în magazinul online s-a triplat, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

„Primele 6 luni ale acestui an au fost printre cele mai dificile din ultima decadă, în care conectivitatea a devenit esenţială, atât pentru clienţii consumer, cât şi pentru clienţii companii. Ne-au învăţat însă o lecţie importantă, aceea că putem face lucrurile mai bine, mai eficient, digital. Nevoia de transformare digitală adusă de pandemie a fost locomotiva unor schimbări radicale, parţial anticipate, parţial impuse de noul context socio-economic. Soluţiile digitale, tranzacţiile online şi plăţile digitale au fost cele care au înregistrat poate cea mai puternică evoluţie, o creştere chiar şi de până la 5 ori mai mare, cum este cazul tranzacţiilor via Orange Money. Această evoluţie accelerată în zona de digital este susţinută de performanţa reţelei. Am văzut o mobilizare a mediului de business şi a societăţii civile pentru restabilirea unui echilibru în sănătate, în educaţie şi în economie în ansamblul ei. O cauză comună care ne-a adus cele mai mari satisfacţii şi pentru care am continuat eforturile noastre de sprijinire a comunităţii, unindu-ne forţele cu Fundaţia Orange pentru a facilita accesul la educaţie online în mediile vulnerabile. Suntem consecvenţi în promisiunea noastră de a oferi cea mai bună experienţă de conectivitate şi de a aduce beneficiile tehnologiei mai aproape de oameni, cu precădere acolo unde este cea mai mare nevoie de ea”, a declarat Liudmila Climoc, CEO al Orange România.