Orange, liderul pieţei locale de telecomunicaţii a inaugurat, astăzi, Orange Care Center, primul centru dedicat telefoanelor mobile, dezvoltat şi susţinut de către un operator telecom din România si din Europa.
Clienţii au la dispoziţie o gamă completă de servicii şi produse: reparaţii, setări sau instalări de softuri pe loc, servicii Orange Care, peste 200 de modele de accesorii şi internet café. Orange a dedicat un spaţiu comercial special pentru Care Center situat în apropierea magazinului de pe Bd. Lascăr Catargiu nr. 51-53 şi care va fi deschis în timpul săptămânii până seara târziu şi în weekend .
Serviciile oferite de Orange Care Center Europe House sunt disponibile tuturor, indiferent că sunt sau nu clienţi Orange. Astfel, oricine îşi poate aduce telefonul mobil pentru reparaţii sau pentru a-şi face pe loc anumite setări sau instalări de softuri. Toate aceste activităţi au loc într-o zonă deschisă, astfel încât clienţii pot vedea operaţiunile de reparare efectuate de specialiştii Orange.
În Orange Care Center clienţii pot alege din portofoliul Orange Care şi servicii precum: Asigurarea pentru telefon, Transfer de conţinut sau Smart Services – adică o sesiune de coaching despre utilizarea unui smartphone, astfel încât utilizatorii să se bucure pe deplin de toate funcţiile acestuia. Tot în Orange Care Center clienţii găsesc o gamă cu peste 200 de modele de accesorii: încărcătoare, GPS, carduri, huse, folii protectoare, etc. În plus, tot aici clienţii pot beneficia şi de servicii şi produse Prepay.
Pentru a avea o experienţă plăcută în timp ce aşteaptă ca telefonul să fie reparat, clienţii pot naviga gratuit pe internet în zona de internet café, pot imprima sau fotocopia documente. Totodată pot comanda un sandwich sau o cafea. Un alt beneficiu este punctul de încărcare a telefoanelor mobile. Oricine poate veni în Orange Care Center să îşi încarce telefonul.
Investiţie de 60.000 de euro
“Investiţia în Orange Care Center a fost de peste 60.000 de euro. Prin Orange Care Center am vrut să oferim mai mult decât un centru de service. Am vrut să creăm un spaţiu cu dublă funcţionalitate care îmbină utilul cu plăcutul. În timp ce telefonul este la reparat, clienţii pot naviga gratuit pe internet, pot alege dintre cele 200 de modele de accesorii disponibile sau pot servi un suc sau o cafea. În plus, Orange Care Center este deschis tuturor, indiferent că sunt sau nu clienţi Orange şi indiferent de telefonul pe care îl deţin,” a declarat Sorin Blideran, senior product manager Orange România.
Orange oferă clienţilor încă din 2010 şi două puncte de service Care Center pentru asistenţă rapidă şi service pentru defecţiuni uşoare ale telefonului. Reparaţiile telefoanelor în punctele Care Center se efectuează pe loc în 70% din cazuri, iar timpul de aşteptare este de maximum o oră. În cazul în care telefonul nu poate fi reparat pe loc, Orange oferă temporar un alt telefon până la soluţionarea problemelor.