Noile performanțe sunt rezultatul unui proces de dezvoltare a rețelei 4G+ a Orange, dar și al investițiilor constante în cea mai extinsă rețea 4G din România. În urma acestei evoluţii, toţi clienţii Orange se vor bucura de creşteri semnificative ale vitezei. Astfel, în zonele cu acoperire 4G în care viteza maximă era de până la 150Mbps, aceasta creşte până la 200Mbps. Zonele cu acoperire 4G+, cu viteze de până la 375 Mbps, vor beneficia acum de viteze de download de până la 500 Mbps.
De asemenea, în cadrul unui eveniment cu presa, Orange a demonstrat potențialul reţelei 4G+, ajungând la viteze comerciale de până la 900Mbps, folosind terminale Samsung Galaxy S9 şi tehnologia existentă de reţea radio, furnizată de Huawei.
Alături de Orange, Nokia a realizat o demonstraţie a capabilităţilor tehnologiei 5G, prezentând două dintre cele mai interesante funcţionalităţi. Au fost evidenţiate latenţa extrem de redusă, care permite aplicații de tipul industry 4.0, ce vor aduce îmbunătăţiri în zona de automatizări industriale, precum şi volumul mare de informaţii și de conexiuni pe care viitoarea reţea îl va putea gestiona.
„Nevoile de comunicare ale clienţilor noştri evoluează rapid. La fel și reţeaua Orange, care ţine pasul cu aceste schimbări. Numărul de utilizatori 4G și volumul de trafic cresc spectaculos de la an la an, astfel că dezvoltarea reţelei 4G/4G+ este un demers firesc pentru a răspunde nevoilor clienţilor noştri. Reţeaua 4G+ aduce o îmbunătăţire semnificativă de performanţă, care pentru clienţi înseamnă creşteri de viteză în folosirea datelor mobile, dar şi o experienţă în reţea îmbunătăţită. Acesta este un prim pas spre reţeaua viitorului – 5G”, a declarat Ştefan Slavnicu, Chief Technology Officer în cadrul Orange România.
De asemenea, Marc La Fay, Head of Orange Europe Customer Team în cadrul Nokia, a declarat: „Suntem mândri să colaborăm cu Orange pentru aceste teste 5G. În cadrul demonstraţiilor de astăzi folosim sistemul complet 5G Nokia format din staţia de bază Airscale care include antene Massive MIMO și Nokia Airframe folosite pentru Cloud RAN, rețeaua virtuală vEPC și MEC mobile Edge Computing pentru a rula mai multe aplicații demo.”