Orange demarează pre-comenzile pentru iPhone 3GS

Operatorul telecom Orange a anunţat că, începând cu 3 iulie, lansează pre-comenzile pentru iPhone 3GS. După succesul înregistrat în 2008 iPhone 3G, Orange lansează în luna iulie noul model de la Apple. Terminalul iPhone 3GS are o memorie internă de 16 GB sau 32 GB, iar modelul de 32 GB va fi disponibil în variantele alb şi negru. Pentru a pre-comanda noul terminal, utilizatorii de iPhone trebuie să intre pe site-ul operatorului telecom şi să completeze un formular. Cu câtev

Operatorul telecom Orange a anunţat că, începând cu 3 iulie, lansează pre-comenzile pentru iPhone 3GS.

După succesul înregistrat în 2008 iPhone 3G, Orange lansează în luna iulie noul model de la Apple.

Terminalul iPhone 3GS are o memorie internă de 16 GB sau 32 GB, iar modelul de 32 GB va fi disponibil în variantele alb şi negru.

Pentru a pre-comanda noul terminal, utilizatorii de iPhone trebuie să intre pe site-ul operatorului telecom şi să completeze un formular.

Cu câteva zile înainte de lansarea oficială pe piaţă a noului model iPhone, persoanele înregistrate pe website vor fi contactate pentru a li se oferi informaţii privind oferta comercială.

Pentru cei care îşi doresc imediat un iPhone 3GS îl pot comanda din magazinul online Orange în oferta cu abonament iPhone dedicat, prin programul de loialitate Orange Thank You sau la preţ întreg. În acest caz, livrarea se va face gratuit printr-un curier rapid, chiar în ziua sosirii terminalului pe piaţă.

Orange este unicul distribuitor autorizat iPhone pe piaţa românească.

SURSA: Orange