Orange a primit trei dintre cele mai înalte distincţii din industria telecomunicaţiilor în cadrul ceremoniei anuale de premiere World Communication Awards (WCA), organizate la Londra.
Astfel, pentru al patrulea an consecutiv, Orange Business Services a primit premiul „Cel mai bun operator global”, iar Orange a primit, pentru a treia oară, premiul „Cel mai bun furnizor de servicii mobile”.
Orange Business Services şi Sorin Group, companie de echipamente medicale cu prezenţă la nivel global şi lider în domeniul tratamentelor pentru boli cardiovasculare, au primit premiul „Cel mai bun promotor al schimbării” pentru activitatea legată de aplicarea tehnologiilor M2M (Machine-to-Machine) şi e-Health în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii pacienţilor cu afecţiuni cardiace.
Orange este principala marcă a Grupului France Telecom, una dintre cele mai mari companii de comunicaţii din lume. Cu 126 de milioane de clienţi în toata lumea, Orange a devenit marca pentru mobil, internet şi tv pe majoritatea pieţelor pe care operează compania.
Orange România este lider pe piaţa telecom din ţara noastră, principalii săi competitori fiind Vodafone şi Cosmote.