Orange le spune studenţilor de la ASE ce note au luat la examen

Orange România, în parteneriat cu Academia de Studii Economice din Bucureşti, lansează o ofertă dedicată studenţilor de la ASE prin care pot afla notele de la examene prin SMS, imediat ce au fost afişate pe pagina personală. În plus, ei pot primi gratuit informaţii despre modificările de orar, precum şi despre noutăţile din facultatea lor.

Pentru a afla aceste informaţii, ei trebuie să se înscrie în comunitatea ASE prin trimiterea numărului matricol prin SMS la numărul 273 de pe cartela Orange PrePay sau de pe abonamentul Orange, taxat cu tarif normal. Numărul matricol este individual şi poate fi găsit uşor pe legitimaţia de student sau pe pagina personală de pe site-ul ASE.
 
“Studenţii reprezintă un public activ şi foarte important pentru noi. Ei sunt în continuă mişcare, însă îşi doresc să fie tot timpul la curent cu ultimele ştiri. Oferta lansată continuă seria de proiecte dedicate studenţilor de la ASE, precum balurile bobocilor şi Liga Economistului, şi vine în întâmpinarea nevoii de a afla cât mai repede nota de la examen sau noutăţile din facultate, oriunde s-ar afla. Acesta este un proiect pilot pe care ne dorim să îl extindem în timp şi în celelalte universităţi din România” a declarat Florin Popa, Sales&Distribution Director, Orange România.