Orange, liderul pieţei locale de telefonie mobilă, a anunţat luni extinderea facilităţilor cartelei gratuite PrePay, care poate fi comandată exclusiv online, cu un credit iniţial de comunicare în valoare de 2 euro şi de un bonus special de 2 euro pe lună, timp de un an.

La şase luni de la lansarea cartelei gratuite PrePay care poate fi comandată exclusiv online, Orange adaugă pe lângă cele 10 minute şi 10 mesaje scrise în reţea primite la activarea cartelei, un credit iniţial de comunicare în valoare de 2 euro şi un bonus special de 2 euro pe lună, timp de un an.

„Oferta prin care clienţii Orange primesc gratuit atât produsul PrePay cât şi creditul necesar comunicării demonstrează încă o dată ca telefonia mobilă în România este un serviciu accesibil oricui”, a declarat Ady Rugină, Online Marketing Manager Orange România.

Pentru a comanda cartela PrePay gratuită, clienţii trebuie să acceseze www.orange.ro/sim-gratuit, să completeze adresa şi vor primi  cartela direct în cutia poştală. La sfârşitul anului 2008, în ţara noastră, din cele 24,5 milioane de SIM-uri, doar 9,7 milioane erau abonamente.

SURSA: Orange