Orange, liderul pieţei locale de telecomunicaţii, a anunţat astăzi că nu va mai prelungi contractul cu Fonomat, unul dintre cei mai mari parteneri ai săi.
Contractul cu Fonomat a fost semnat iniţial pe o perioadă de trei ani şi nu va fi prelungit, Orange urmând să dezvolte în continuare reţeaua de distribuţie prin magazine proprii (Orange shop), magazine în regim de franciză (Orange store) şi pe baza parteneriatelor cu marile lanţuri de retail Euro GSM şi Say (Orange partner).
„Din perspectiva clientului Orange de telefonie mobilă, acesta beneficiază de o experienţă de cumpărare unică şi unitară în toate punctele de distribuţie ale produselor şi serviciilor Orange, indiferent că este vorba despre un Orange shop, Orange store sau Orange partner”, a declarat pentru capital.ro Florin Popa, director vânzari şi distribuţie Orange România.
Fonomat era unul dintre cei mai importanţi dealeri Orange, acesta având o reţea de 166 de magazine. „Am ales să nu prelungim contractul şi să ne concentrăm asupra eficienţei şi performanţei propriei reţele de magazine”, au declarat oficialii companiei Orange.
În prezent, Orange este operatorul cea mai extinsă reţea de distribuţie, cu 98 magazine proprii, aproximativ 800 de puncte de vânzare ale partenerilor şi 50.000 de puncte de vânzare a cartelelor preplătite.
SURSA: Orange