Orange şi Vodafone, cei mai mari operatori de telefonie din ţara noastră, amendaţi de Consiliul Concurenţei cu 63,1 milioane de euro, au câştigat procesele prin care au cerut suspendarea plăţii amenzilor, conform Hotnews.ro.
Orange şi Vodafone au câştigat în instanţă suspendarea plăţii amenzilor de la Consiliul Concurenţei, achitând o cauţiune de aproape 18,9 milioane euro. Potrivit legii concurenţei, instanţa poate lua o astfel de hotărâre doar cu condiţia plăţii unei cauţiuni de 30% din totalul amenzii primite, ceea ce înseamnă că Orange şi Vodafone au avut de plătit împreună 18,9 milioane de euro.
Orange şi Vodafone au fost amendate de Consiliului Concurenţei cu 34,8 de milioane de euro, respectiv 28,3 de milioane de euro pentru abuz de poziţie dominantă.
Sancţiunea a fost aplicată în urma anchetei demarate ca urmare a înregistrării unei plângeri făcute în 2006 de firma Netmaster Communications, unul dintre furnizorii alternativi de servicii de telefonie fixă din România intraţi pe piaţă începând cu anul 2003, odată cu liberalizarea acesteia.
Netmaster a reclamat faptul că o parte dintre apelurile internaţionale ale clienţilor săi fuseseră blocate de Orange, Vodafone şi Romtelecom.
Din analiza efectuată de Consiliu a rezultat că, până la 1 ianuarie 2007, cei doi mari operatori și-au stabilit tarife mai mari pentru serviciul de terminare a apelurilor în internațional, fără a lua în calcul reglementările în domeniu, care stabileau un tarif maxim ce trebuia respectat.
Orange România şi Vodafone România s-au arătat surprinse de decizia CC şi au anunţat, prin intermediul unor comunicate, că o vor contesta în instanţă.
UPDATE: Consiliul Concurenţei va face recurs
“Probabil vom face recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Vom analiza care sunt raţiunile pe care le-a reţinut Curtea de Apel şi atunci vom decide exact ce facem şi desigur în toamnă ne aşteptăm să începem şi judecata pe fond”, a declarat pentru Capital, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
Contactaţi de Capital, oficialii Orange şi Vodafone nu au dorit să comenteze.