Compania va introduce in Romania noile sale tarife de roaming in data de 25 august, dar clientii operatorului de telefonie mobila, abonati sau utilizatori PrePay, vor putea solicita  noile tarife inca din 25 iulie, urmand sa beneficieze de ele de la data lansariilor, informeaza un comunicat al companieii. 

Astfel, pentru apelurile catre orice tara din Uniunea Europeana (inclusiv Romania) tariful va fi 0,49 euro/minut (fara TVA), iar pentru apelurile primite 0,24 euro/minut (fara TVA). Noile tarife pot fi solicitate prin serviciile Self Care, Alege,  Web Care sau Serviciul Clienti. 

Orange are 8,271 milioane de clienti in Romania. Compania este parte a grupului France Telecom, una dintre cele mai mari companii de comunicatii din lume, cu aproape 160 milioane de utilizatori pe 5 continente. Orange Romania a avut venituri de 283,3 milioane de euro in primul trimestru, in crestere cu 29,1% fata de aceeasi perioada a anului precedent.

 

Sursa: Capital