În cadrul conferinţei, oraşul Reşiţa a fost dat drept exemplu de bune practici pentru regenerarea urbană din România, dar şi celelalte exemple de succes, Cluj sau Coresi/Braşov, au fost realizate prin contribuţia activă a comunităţii prin identificarea spaţiilor cu potenţial din oraş şi prin definirea atentă a scopului final al proiectului, întrebând în primul rând locuitorii, pentru că aceştia sunt beneficiarii şi utilizatorii finali ai proiectului urbanistic.
Tatian Diaconu, CEO Immochan România, a subliniat importanţa viziunii urbanistice pentru investitori.
"Poţi turna într-un oraş cât beton şi asfalt vrei. Dacă nu reuşeşti să creezi o legătură cu comunitatea, nu vei reuşi să faci business sustenabil", a precizat Diaconu.
De asemenea, acesta a subliniat că orice proiect este unic, dar trebuie să respecte specificitatea locului, unicitatea fiind un factor relevant în dezvoltarea urbană sustenabilă.
În cadrul conferinţei a existat o secţiune dedicată găsirii unor soluţii concrete, viabile, referitoare la opt teme de importanţă majoră în dezvoltarea regională: eficienţă energetică şi management energetic, finanţare şi fonduri UE, mobilitate (studiu de caz: Cluj-Napoca), economie circulară, turism (studiu de caz:: revitalizarea Văii Jiului), reconversie şi revitalizare (studiu de caz: Bucureşti-llfov), dreptul construcţiilor, guvernanţa oraşelor/digitalizare/platformă de informare urbană. Fiecare din acestea a fost tratată în mod individual în cadrul unor mese rotunde moderate de specialiştii în domeniu.
Tema centrală a conferinţei a fost regenerarea urbană, evenimentul fiind deschis de preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane, Dragoş Anastasiu, şi de ambasadorul Republicii Federale Germania la Bucureşti, Cord Meier-Klodt.
Evenimentul a reunit peste 300 de participanţi din întreaga ţară, dar şi din străinătate, printre care arhitecţi, urbanişti, reprezentanţi ai mediului de afaceri şi numeroşi reprezentanţi ai sectorului public, confirmând încă o dată că manifestarea are un caracter internaţional, dedicat importanţei dezvoltării urbane şi regionale.
Ca în fiecare an soluţiile sugerate pentru fiecare temă tratată la Cities of Tomorrow vor fi centralizate în broşura de follow-up a evenimentului şi, de asemenea, Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană va încerca să le implementeze, împreună cu partenerii săi din mediul privat şi public. (Sursa: Agerpres)