România nu a ajuns, încă, să se compare cu cele mai mari orașe europene când vine vorba de alegerea unui biciclete în locul propriei mașini. Așa că, la fel ca în anii trecuți, cele mai multe biciclete se găsesc în mediul rural, unde, pentru 20% dintre locuitori, este singurul mijloc de locomoție.
Cele mai “cicliste” regiuni ale țării sunt: Banat-Crișana-Maramureș și Muntenia, iar printre cele în care locuitorii pedalează cel mai puțin se numără Bucureștiul şi Dobrogea, potrivit studiului GfK Cars & Drivers.
În România ultimilor ani s-au vândut mai multe biciclete noi decât mașini noi. Conform Coliped, numai în 2012 vânzările de biciclete s-au ridicat la 380.000 de bucăți, în vreme ce automobile noi s-au cumpărat ușor sub 70.000. Acest lucru este explicabil în condițiile diferențelor de preț importante între cele două tipuri de vehicule la achiziționare și în întreținere, dar și semnificația pentru posesor.
„Așa cum există mulți împătimiți ai automobilelor, bicicletele câștigă din ce în ce mai mut teren în rândul celor care vor să ducă un stil de viață sănătos sau al celor pasionați de sporturi mai mult sau mai puțin extreme”, spune Iulia Cornigeanu, senior consultant GfK România. 30% dintre românii care au mașină sunt și posesori de bicicletă, iar 2% din populație deține atât un scooter, cât și o bicicletă, arată același studiu.
Intenția de cumpărare a unui automobil este mai accentuată în orașele medii și mari decât în București. 6% dintre români doresc să își achiziționeze o mașină în următoarele 12 luni, mare parte dintre ei orientându-se spre modele second hand.
Datele au fost culese în luna iunie și fac parte din studiul sindicalizat Cars & Drivers, realizat lunar de GfK. Eșantionul este reprezentativ pentru populația cu vârsta de minim 15 ani, cu o marjă de eroare de 3%.