El a lansat astfel o provocare firmelor de IT, care până în momentul de faţă au reuşit să facă din oraş ‘cel mai important centru din România în domeniul IT’, să creeze soluţii inteligente în folosul cetăţenilor.
Emil Boc crede că soluţia plăţii prin telefon a parcării, instituită în urmă cu câteva zile, poate fi extinsă şi pentru plăţi şi impozite sau bilete de autobus, precum şi pentru alte lucruri.
‘Voi lansa propunerea către comunitatea IT de a lucra împreună la mai multe platforme Smart City, cum ar fi plata biletelor de autobuz prin SMS, plata impozitelor şi taxelor de pe telefonul mobil sau o platformă prin care fiecare locuitor al municipiului să poată poza o situaţie din oraş sau de pe strada lui pe care să o trimită Primăriei iar aceasta să fie rezolvată în cel mai scurt timp’, a afirmat Boc.
Evenimentul a fost oragnizat organizat în parteneriat cu ‘Cluster IT Cluj’, o asociaţie între firmele din domeniu, mediul academic, respectiv UBB şi Universitatea Tehnică, şi autorităţile locale. Cluster IT are ca scop promovarea Clujului ca şi centru european al dezvoltării IT, dar şi găsirea unor soluţii practice pentru găsirea de locuri de muncă în acest domeniu, pregătirea unor specialişti de înaltă calificare sau dezvoltarea cât mai puternică a firmelor IT din Cluj.
La rândul său, preşedintele Clusterului IT, Alexandru Tulai, a declarat, la rândul său, că este deja bine ştiut faptul că industria IT din Cluj este cea mai puternică din România. El a explicat că există şi o problemă, aceea că principal activitate a firmelor IT autohtone este outsourcing-ul, care nu aduce plus-valoare. ‘Veniturile de la export provin în imensa majoritate din activităţi de outsourcing, care nu crează valoare adăugată pentru societatea noastră. Este o activitate la care gradul de reutilizare a resurselor este foarte mic, tipul de business este unul liniar. Practic se rezumă la închirierea de forţă de muncă în exterior. Este liniar pentru că închiriezi câţi oameni ai. Asta dacă eşti bun. Dacă nu, mai puţini. Aşa că singurul tip de creştere este cea volumică. De unde şi criza de specialişti’, a spus Tulai.
El a explicat că nevoia înfiinţării Clusterului IT a venit din problemele pe care le au firmele care activează în acest domeniu la Cluj şi că o soluţie pentru depăşirea limitelor care au fost atinse în cadrul acestei activităţi este accentul pe inovare şi pe o conlucrare de tip parteneriat public-privat între mediul de business, cel academic şi autorităţi.
Capital.ro a scris în urmă cu aprozimativ 3 săptămâni că „Proiectul are câteva obiective principale: dezvoltarea cercetării, a inovării, a transferului tehnologic către mediul economic și cel social, a susținerii antreprenoriatului prin start-up-uri și prin off-uri“, conform lui Alexandru Tulai, preşedintele asociaţiei Cluj IT Cluster.Citiți mai multe detalii aici: Cum schimbă un proiect harta afacerilor la Cluj