În Lugoj, curentul s-a întrerupt încă de duminică dimineaţă. Toată ziua, oamenii au sperat că problema se va remedia, însă la venirea serii, oraşul tot cufundat în beznă a rămas.

„Fără apă, fără nimica, trăim exact ca și în Evul Mediu. Ne aducem aminte clipele în care părinții noștri ne povesteau cum trăiau la lumina lumânării, învățau, cum nu aveau apă și se încălzeau la nu știu, sobele lor ce sursă de căldură aveau”, spune Gabriel, locatar.

„Foarte greu, din cauza lipsei de curent avem probleme cu frigiderul și congelatorul în care ținem mâncarea pentru copii și printre altele lipsa de apă, nu putem bineînțeles să spălăm vasele și la grupul sanitar din baie”, spune Roxana, locatară, citată de Digi24.ro.