Acest loc chiar există şi se numeşte Auroville. A luat fiinţă în 1968 şi a fost numit oraş internaţional de către UNESCO, deoarece locuitorii săi au peste 50 de naţionalităţi şi culturi diferite. Coexistă fără nicio problemă, atât timp cât nu funcţionează după un sistem politic, nu au o religie şi, în plus, nu folosesc banii, ci trăiesc pe bază de troc.
În acest oraş epic, clădirile sunt realizate pe baza unei arhitecturi experimentale, deoarece sunt în continuă schimbare. Asta pentru că aceste structuri caută să optimizeze utilizarea energiilor regenerabile şi principalul lor obiectiv este reciclarea şi reutilizarea.
Persoana care a proiectat şi a reuşit să înfiinţeze acest oraş minune a fost Mirra Alfassa, cunoscută de localnici drept Mama.
„Ar trebui să existe un loc pe Pământ pe care nicio naţiune să nu şi-l aroge; în care toţi oamenii cu aspiraţii sincere să poată trăi ca cetăţeni ai lumii, supunându-se unei singure autorităţi, aceea a adevărului suprem. Un loc paşnic, plin de înţelegere şi armonie în care toate instinctele de luptă ale omului să fie folosite exclusiv pentru a depăşi cauza suferinţelor sale, să depăşească slăbiciunea sa şi ignoranţa, şi să triumfe asupra limitărilor şi handicapurilor sale. Un loc în care nevoile spiritului şi interesul pentru progres să preceadă în faţa satisfacerii dorinţelor şi pasiunilor“, a fost ideea Mirrei Alfassa.
De la această ipoteză s-a născut acest oraş internaţional uimitor. El se poziţionează ca un model de oraş ecologic durabil. Este o metodă dezvoltată prin combinarea pomilor fructiferi, lanurilor de porumb şi a livezilor în 15 ferme, care se întind pe o suprafaţă de 160 de hectare. În acest fel se asigură suficientă hrană pentru aprovizionarea populaţiei.
În aceste ferme lucrează 50 de săteni, care au 300 de vecini. Aceştia produc 2% din orezul şi cerealele consumate şi 50% din legume. Satul este, de asemenea, auto-suficient în lapte şi produse lactate şi în fructe de sezon.
Auroville este planificat să susţină 50.000 de oameni şi se dezvoltă în sud-estul Indiei. Astăzi are circa 2.400 de rezidenţi care locuiesc în peste 110 adăposturi de diferite mărimi.