Potrivit cifrelor oficiale, anul trecut locuitorii din Tokyo au returnat poliţiei o sumă record de 3,67 miliarde de yeni (32 milioane de dolari) sub formă de bani găsiţi, iar aproape trei sferturi din aceşti bani au ajuns la proprietarii de drept.
În 2015 erau în circulaţie aproximativ 103.000 miliarde de yeni, echivalentul a 19% din PIB-ul Japoniei, fiind vorba de cel mai mare nivel din cele 18 state dezvoltate analizate într-un raport publicat în luna februarie de Banca Japoniei.
Deţinerea de numerar prezintă foarte puţine riscuri în Japonia. Ţara se luptă cu deflaţia de peste un deceniu, ceea ce face numerarul o investiţie profitabilă. Chiar şi după patru ani de relaxare cantitativă de către Banca centrală dobânzile sunt la un nivel apropiat de zero.
De asemenea, criminalitatea este redusă la fel ca şi teama de a fi jefuit. În Tokyo, unul din cele mai aglomerate oraşe din lume, este ceva obişnuit ca oamenii să îşi rezerve locurile în cafenele prin punerea telefonului mobil pe masă pentru a merge să comande la tejghea. În plus, chiar şi cele mai lipsite de valoare obiecte personale uitate vor fi păstrate de comercianţi în eventualitatea în care proprietarul va veni să le caute într-o zi.
Unii analişti consideră că acest lucru se explică prin cultura şi educaţia etică a japonezilor. 'Şcolile japoneze au cursuri de etică şi moralitate iar elevii învaţă să se pună în locul celor care şi-au pierdut bunurile sau banii. Astfel încât este ceva normal să vezi copii care aduc la poliţie o monedă de 10 yeni pe care au găsit-o', declară Toshinari Nishioka, fost ofiţer de poliţie şi în prezent profesor la Kansai University of International Studies.
În plus, există legi cu privire la recompense. Legea referitoare la bunurile pierdute stipulează că oricine găseşte bani trebuie să îi returneze la poliţie şi are dreptul de a primi o recompensă cuprinsă între 5 şi 20% din valoare sumei, dacă proprietarul solicită returnarea banilor, şi la întreaga sumă de bani, dacă în decurs de trei luni nu se prezintă nimeni să reclame pierderea banilor. AGERPRES