Ozersk, nume de cod: „Oraşul 40”. În pădurile munţilor Ural, se află oraşul interzis al Rusiei, locul de naştere al armelor nucleare sovietice. Este un oraş fără adresă, care nu apare pe nicio hartă. În spatele gardurilor înalte, oraşul este un adevărat paradis pentru locuitorii săi, pentru care însă aceştia au plătit un preţ:sănătatea. Statisticile spun că nivelul de poluare din Ozersk este de cel puţin 4 ori mai mare decât cel din Cernobîl. Ruşii, bineînţeles, neagă acest lucru.
Oraşul Ozersk arată astăzi ca unul dintre cartierele acelea de suburbie americane ale anilor 1950, când toată lumea este fericită şi nimeni nu duce lipsă de nimic. Locuitorii săi ştiu însă adevărul:Oraşul 40 este unul dintre cele mai contaminate locuri de pe planetă. Apa este poluată, legumele şi fructele sunt otrăvite, iar sănătatea lor este deteriorată. Ei numesc locul „cimitirul Pământului”.
În 1946, într-un secret total, sovieticii au pus bazele Oraşului 40. Acesta a fost construit în jurul combinatului nuclear Mayak, aflat pe malul lacului Irtyash. Iniţial, în oraş locuiau doar intelectualii;savanţii şi muncitorii aduşi din întreaga Rusie pentru crea împreună arme nucleare, şi a culmina cu bombe atomice. În primii 8 ani, locuitorilor le-a fost interzis orice contact cu restul lumii, cu familiile lor. Propaganda sovietică i-a convins că sunt „un scut nuclear şi salvatorii lumii” şi că oricine dinafara oraşului este un duşman. Iar pentru a le câştiga încrederea şi loialitatea totală, i-a cumpărat. În timp ce restul populaţiei sovietice trăia în mizerie şi sărăcie, locuitorii Ozerskului aveau parte de paradis. Statul le oferise apartamente luxoase, mâncare din belşug, exotică, scumpă-banane, lapte condensat, caviar, şcoli şi îngrijire medicală de calitate, activităţi culturale şi de divertisment. În schimb, ei nu trebuiau decât să păstreze secretul oraşului. Este o înţelegere pe care oamenii încă o păstrează.
Oamenii de acolo sunt condamnaţi. Sunt expuşi în permanenţă la radiaţii puternice;Ozerskul este plin cu mormintele tinerilor ale căror organisme nu au rezistat. De asemenea, rezidenţii oraşului au fost victimele a câtorva incidente nucleare, precum dezastrul Kishtim din 1957-cel mai mare accident din lume, după tragedia Cernobîl. Acest eveniment nu a fost mediatizat, sovietii păstrând secretul cu stricteţe. Combinatul nuclear Mayak varsă reziduurile în lacurile şi râurile din apropiere, acestea ducând mai departe poluarea în Oceanul Atlantic. Conform locuitorilor, revârsarea deşeurilor nucleare continuă. Unul dintre lacuri este atât de contaminat cu plutonium, încât îl numesc „Lacul morţii”. Concentraţia radioactivă este estimată a fi de aproape 3 ori mai mare decât cea răspândită de Cernobîl.
„Cei din paradis au avut de ales:fericirea fără libertate, sau libertatea fără fericire. Nu există a treia alternativă.”, spunea Evgheni Zamiatin, în romanul „Noi”. Despre oraşul interzis al Rusiei a fost realizat un documentar de lung metraj, „City 40”, produs de către Samira Goetschel. Pelicula va fi difuzată din septembrie 2016.
