Oraşul ipocriţilor

Suntem ipocriţi când ne indignăm că se ridică zgârie-nori în centrul istoric, dar ne grăbim să ne mutăm birourile firmei într-o astfel de clădire. Suntem ipocriţi când protestăm că un hipermarket a luat locul parcului, dar dăm buzna să-i golim rafturile. Suntem ipocriţi când înjurăm mafioţii imobiliari care ridică blocuri înalte în cartiere cochete de case vechi, dar am cumpăra fără ezitare un apartament acolo, la un preţ bun. Anul trecut, reclama unui bloc-turn îm

Suntem ipocriţi când ne indignăm că se ridică zgârie-nori în centrul istoric, dar ne grăbim să ne mutăm birourile firmei într-o astfel de clădire. Suntem ipocriţi când protestăm că un hipermarket a luat locul parcului, dar dăm buzna să-i golim rafturile. Suntem ipocriţi când înjurăm mafioţii imobiliari care ridică blocuri înalte în cartiere cochete de case vechi, dar am cumpăra fără ezitare un apartament acolo, la un preţ bun. Anul trecut, reclama unui bloc-turn îmbia clienţii cu zece etaje de locuinţe şi cu vecinătatea nobilă pe care urma să o urâţeas­că: „carti­er de vile, aproape de Grădina Icoanei“. S-a vândut tot! Printre cumpărători, mulţi iubitori de frumos urbanistic, întristaţi de aspectul Capitalei lor. Avem oraşul pe care îl merităm. Pot paria că nici Cathe­dral Plaza, care ameninţă să dărâme Catedrala Sf. Iosif, nu va duce lipsă de chiriaşi, inclusiv companii care îşi asumă generoase programe de responsabilitate socială (CSR), poate chiar dedicate valorilor isto­rice. Şi despre blocul Millenium se ştia că va afecta fundaţia Bisericii Armeneşti, dar tot scandalul şi indignarea publică nu au împiedicat firme respectabile, pionieri ai proiectelor CSR, să se stabilească în clădire. Nici măcar Banca Mondială, protector al monumentelor istorice.

Într-o utopie personală, cred că fiecare are dreptul să construiască ce vrea pe proprietatea sa, dacă nu afectează proprietatea sau viaţa celorlalţi. Dincolo de aceste restricţii, nu ar fi nevoie de nicio autoritate care să-i limiteze libertatea de a construi cât de înalt vrea, în ce stil arhitectonic şi cu ce des­tinaţie are chef. Dacă bunul-simţ nu îl va reţine să sară calul, va fi taxat de atitudi­nea de respingere a comunităţii şi a pieţei. E oare naiv să credem că majoritatea bucureş­tenilor vor refuza să cumpere din mallul ridicat de un nesimţit în mijlocul carti­erului de case, şi doar o minoritate va considera cumpără­turile ieftine mai importante pentru inte­resul său decât bu­nul-simţ urbanistic? Atunci e absurd şi să cerem autorităţilor să limiteze dreptul nesimţitului de a-şi valorifica proprietatea cum doreşte, pentru a apăra valorile împărtăşite de o minoritate, ignorând interesul majorităţii. Mai naiv decât să credem că prin reacţii individuale vom obţine oraşul pe care îl merităm este să ne închipuim că oamenii aceia pe care i-am votat şi pe care i-am văzut bătându-se golăneşte în primărie, pentru PUZ-uri cu dedicaţie, se vor ocupa vreodată mai bine, în locul nostru.