Ludovic Orban a dat marea lovitură! Premierul a explicat ce urmează să se întâmple în următorii 4 ani. Conform celor spuse de el, va fi o perioadă specială.
Ludovic Orban a transmis în data de 30 noiembrie, într-o conferință de presă, că următorii patru ani vor fi „speciali” și caracterizați prin „pace politică”, ținând cont că următoarele alegeri vor fi în 2024. De asemenea, premierul a explicat că liberalii preferă o majoritate „solidă” în Parlament.
„Urmatorii 4 ani vor fi speciali, va fi pace politica. Actul guvernamental nu va mai fi afectat de precampanii si campanii electorale”, a declarat Ludovic Orban. „Preferinta noastra este pentru o guvernare stabila, o majoritate parlamentară solidă care sa nu se mai clatine in functie de diferite conjuncturi politice. Avem ca obiectiv si o reforma constitutionala astfel ca o sa incercam sa obtinem sprijin si de la alte formatiuni politice”, a transmis Ludovic Orban.
Planul liberalilor pentru aparatul bugetar
Președintele PNL, Ludovic Orban a vorbit despre planul liberalilor pentru aparatul bugetar, precizând că numărul funcționarilor va fi redus. Premierul a spus exact cine va fi dat afară, precizând că este un lucru normal și firesc.
Întrebat dacă există planuri la nivel guvernamental pentru reducerea aparatului bugetar sau măsuri care să vizeze tăierea sau îngheţarea salariilor în sectorul public, Ludovic Orban a spus că obiectivul Guvernului este creșterea veniturilor, inclusiv pentru bugetari, dar această creștere trebuie să vină după creșterile din sectorul privat, nu cum a făcut PSD.
„Obiectivul programului nostru de guvernare este creşterea veniturilor românilor, indiferent dacă veniturile provin din salarii în mediul privat sau salarii în sectorul public, pensii, sau dividente sau alte categorii de venituri, venituri din drepturi de autor. Obiectivul nostru este creşterea acestor venituri. Sigur că întotdeauna creşterea în sectorul public trebuie să urmeze creşterii din sectorul privat – asta este o regulă. Din păcate, PSD la noi a întors practic piramida cu vârful în jos. Creşterile din sectorul public trebuie să urmeze creşterile din sectorul privat pentru că sustenabilitatea unor salarii în sectorul public, a unor cheltuieli în sectorul public trebuie să fie dată de puterea economică care duce la veniturile pe care le colectează bugetul de stat. Ne dorim un stat modern, digitalizat, cu spirit antreprenorial şi un partener al iniţiativelor venite din societate”, a declarat premierul într-un interviu pentru Agerpres.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea