Orban a stabilit strategia PNL la moţiune! Liberalii se vor abţine de la vot

Răsturnare completă de situație pe scena politică. Liderul PNL Ludovic Orban vine cu precizări de ultimă oră despre atitudinea liberalilor în fața moțiunii de cenzură depusă de PSD. Potrivit acestuia, PNL-ul va fi prezent la moțiune.

Liderul Camerei Deputaților, Ludovic Orban a anunțat că liberalii vor fi prezenți la moțiunea de cenzură a PSD, însă nu vor vota. Potrivit acestuia, în acest mod, se va arăta lipsa de majoritate, dar și grauitatea demersului înaintat de social democrați.

”Așa cum am anunțat, și la nivelul coaliției și în partid am luat decizia la moțiunea de cenzură să fim prezenți și să nu votăm astfel încât să arătăm lipsa de majoritate și gratuitatea acestui demers politicianist al PSD”, a spus Orban.

Totodată, liderul PNL a vorbit și despre discuțiile care au fost purtate în ședința Biroului Executiv al PNL. Potrivit acestuia, s-a discutat inclusiv despre situația creată de televiziune, lucru care va fi discutat și în cursul acestei seri.

În același timp, Ludovic Orban a mai menționat că a cerut mobilizarea tuturor parlamentarilor liberali în contextul procedurilor care se vor desfășura la nivel de sesiune.

Ludovic Orban cere mobilizarea liberalilor

Mai exact, potrivit liderului PNL este vorba despre numirea Avocatului Poporului, dar și validarea președintelui Consiliului Național al Audiovizualului. Ludovic Orban a mai adăugat că speră să se ajungă și la o soluție legată de TVR și Radio, în urma deciziei Curții Constituționale.

”Am solicitat colegilor mei să fie prezenți alături de candidații PNL la funcțiile de primar din cele 34 de localități în care au loc alegeri anticipate. Am discutat despre situația creată la televiziune, lucru pe care îl vom discuta și la nivelul coaliției, în cursul acestei seri.

Am solicitat mobilizarea parlamentarilor PNL pentru procedurile care se desfășoară la final de sesiune și aici mă refer la numirea Avocatului Poporului, posibil validarea președintelui Consiliului Național al Audiovizualului. Dacă ajungem la o soluție cu privire la TVR și radio, să găsim soluția în urma deciziei CCR”, a mai adăugat liderul Camerei Deputaților, Ludovic Orban.