„În urma solicitărilor HORA şi a celorlalte asociaţii din industrie, Guvernul României a organizat astăzi o întâlnire în care s-a decis constituirea unei comisii alcătuite din reprezentanţi de la Ministerul Economiei, în speţă domnul Răzvan Pîrjol, de la Ministerul Sănătăţii şi de la ANSVSA, împreună cu reprezentanţi ai patronatului din industrie, urmând ca în zilele următoare, vineri-sâmbătă, să alcătuim un set de reguli care trebuie respectate de jucătorii din industrie, iar în perioada imediat următoare premierul să implementeze aceste reguli – vorbim în speţă despre redeschiderea restaurantelor.
Este un apel al premierului la responsabilitate şi împreună cu industria se doreşte alcătuirea acestui set de reguli. Noi avem deja un set de reguli pe care împreună cu cei trei reprezentanţi ai Guvernului îl vom mai analiza încă o dată şi sperăm ca în perioada imediat următoare – cred că e o chestiune de zile – premierul să permită redeschiderea restaurantelor. Nu s-a pronunţat un orizont de timp”, a transmis Daniel Mischie la Digi 24.
Relaxarea măsurilor aferente teraselor
Daniel Mischie a explicat că setul de reguli va conține două paliere.
„În principal, setul de reguli va conţine două paliere: în primul rând, relaxarea măsurilor aferente teraselor şi organizării evenimentelor, şi aici vorbim de faptul că poate se pune în discuţie eliminarea mănuşilor la terase, creşterea numărului de participanţi la evenimentele de pe terase de la 50 la 100 şi anumite măsuri pentru interiorul restaurantelor, mergând chiar până la creşterea numărului de participanţi de la 20 la 50, respectiv de la 50 la 100 pe terasă.
Acestea sunt doar propuneri şi vor fi discutate în cadrul acestei comisii”, a conchis Daniel Mischie.
Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea