Ludovic Orban a dat detalii legate de extinderea obligației de a purta mască și în alte tipuri de spații. El a explicat cum se va întâmpla în viitor și cine va lua decizia.
Ludovic Orban a susținut că există o propunere formulată din partea specialiștilor din cadrul consiliului de suport tehnico-științific să nu decidă Guvernul la nivel național pe tema obligativității purtării măștii de protecție în aer liber.
„Ci să lăsăm, să împuternicim, să dăm posibilitatea, pârghia, către comitetele județene pentru situații de urgență, să decidă, pentru că ei cunosc mai bine situația. Știm foarte clar că este vorba de anumite tipuri de activități. De exemplu, pe faleză, ni s-a semnalat din zona Galațiului, din zona Brăila, este o asemenea aglomerație, interacțiunea dintre oameni e foarte apropiată și că singura soluție de a reduce riscul epidemiologic este purtarea măștii. Sunt piețe, sunt târguri unde, de asemenea, există o interacțiune foarte apropiată. Inclusiv unde se așteaptă”, a spus Orban.
El a venit și cu un exemplu în acest sens.
„Vă dau un exemplu, la fabrici, unde se transportă oamenii și așteaptă mijloacele de transport, și acolo e posibil să impunem obligația. Decizia o vor lua comitetele județene pentru situații de urgență, analizând foarte bine situația locală, iar măsura va fi numai pe anumite intervale orare în care există aglomerație și numai pentru anumite tipuri de activități, (…) care presupun un risc epidemiologic din cauza numărului mare de persoane și a apropierii care nu poate fi evitată în situațiile respective”, a continuat premierul.
Potrivit acestuia, obiectivul este să nu ajugem la 2.000 de cazuri pe zi, ci să se limiteze răspândirea virusului, să se reducă numărul de cazuri zilnice.
„În direcția această acționăm prin toate pârghiile legale pe care le avem la dispoziție, de la evaluarea zonelor de risc și luarea de măsuri, cum sunt și carantinări zonale, astfel de decizii legate de spațiile unde există risc epidemiologic crescut chiar dacă spațiile sunt în aer liber. De asemenea, măsura de intensificare a controalelor, pentru că realitatea este că, ca să îi protejăm pe cei care respectă regulile, trebuie cumva să îi sancționăm pe cei care nu respectă regulile. Implicarea tuturor entităților, de la primari, manageri de companii, conducători de instituții publice, capi ai Bisericii, în asigurarea respectării acestor reguli este fundamentală. Fac același apel către oameni. Până la urmă depinde de fiecare dintre noi”, a spus Orban.
Sursa foto: INQUAM, Octav Ganea