Premierul Ludovic Orban a făcut un anunț important legat de lipsa personalului medical în spitalele COVID din Bucureşti. El a spus că se va merge mai întâi pe soluţia voluntariatului. Dacă acest lucru nu va avea rezultatul scontat, atunci se va apela la detaşări, plătite suplimentar cu 50%.
„Deocamdată s-a solicitat către fiecare spital din Bucureşti lista cadrelor medicale din anestezie. (…) Dacă nu se reuşeşte pe calea voluntariatului, care e primul pas prevăzut în lege, o să apelăm la detaşări. Reamintesc faptul că în lege s-a inclus ceea ce ne-am dorit, şi anume, a-i plăti suplimentar cu 50% pe cei care sunt detaşaţi. Deci aici, pe lângă conştiinţa care cred că ar trebui să funcţioneze la toate cadrele medicale, pentru că nu putem să lăsăm fără asistenţă medicală bolnavii, mai ales bolnavii cu simptome grave din secţiile de ATI, pe lângă conştiinţă, există şi un stimulent material pentru cei care sunt detaşaţi”, a precizat Ludovic Orban.
Acesta a adăugat faptul că pentru creşterea numărului de paturi s-a luat deja decizia ca Spitalul CFR 1 şi Spitalul Judeţean Ilfov să fie transformate în unităţi sanitare COVID.
De altfel, Orban a adresat și un mesaj românilor care doresc să plece în vacanță.
„Sa se protejeze. Sa respecte normele de siguranta – purtarea mastii, distanta fizica, igiena personala. Sunt lucruri simple, daca le respectam, nu ne imbolnavim. Daca ne imbolnavim ducem boala acasa si ii imbolnavim pe cei dragi, pe prietenei, pe colegi. Trebuie sa fim responsabili si sa ne pazim de acest virus pervers”, a transmis Ludovic Orban.
Premierul a spus că nu se pune problema de alte măsuri de relaxare, însă românii nu trebuie să se teamă nici de impunerea restricților.
„Deocamdată nu, am spus-o, dar nu ne dorim nici restricţii şi mai ales nu ne dorim să mai afectăm economia în niciun fel, economia trebuie să funcţioneze. Dimpotrivă, în fiecare saptămână adoptăm toate actele normative pentru a transpune în practică planul de relansare economică”, a răspuns Orban când a fost întrebat dacă este cazul să ne relaxăm sau să sperăm la vreo relaxare.