Premierul desemnat, Ludovic Orban, a declarat duminică, la Digi 24, că parlamentarii au obligaţia să fie prezenţi la votul de învestire a guvernului, „nicidecum să tragă chiulul din motive care sunt discutabile”.
„Indiferent ce doreşte PSD, doreşte respingerea guvernului sau investirea guvernului, ei trebuie să se prezinte la Parlament şi să-şi îndeplinească mandatul ce le-a fost încredinţat de cetăţenii români”, a spus Orban duminică.
Premierul a declarat că „obligaţia parlamentarilor este să fie prezenţi, obligaţia parlamentarilor este sa vină la muncă, nicidecum să tragă chiulul din motive care sunt discutabile”. Premierul desemnat a afirmat că toţi parlamentarii PNL vor fi mobilizaţi şi a menţionat că s-au purtat negocieri cu toate grupurile parlamentare, mai puţin PSD, pentru a convinge senatorii şi deputaţii să participe la procedura de învestire a Guvernului.
„În cazul în care mâine nu se va întruni cvorumul, responsabilitatea integrală va fi a celor care nu vor fi prezenţi, a celor care vor lipsi, nu a celor care sunt prezenţi. În cazul în care ei nu se prezintă, înseamnă că ei sunt aceia care vor să perpetueze starea de fapt. Noi ne dorim buna guvernare a României şi considerăm că ea nu poate fi asigurată decât prin alegeri anticipate, dând din nou puterea către cetăţenii români care să aleagă un Parlament reprezentativ, care să fie o bază solidă pentru învestirea unui guvern care să facă reformele de care România are nevoie”, a precizat Ludovic Orban.
Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună, luni, de la ora 16,00, pentru învestirea noului Guvern Orban. Potrivit regulamentului comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului, pentru ca şedinţa în care se va vota învestirea Guvernului Orban II să se poată desfăşura, este nevoie de prezenţa în sală a cel puţin 233 de parlamentari, astfel încât să se asigure cvorumul necesar şedinţelor comune.