Lovitură imensă pentru președintele Klaus Iohannis și echipa de la Guvernare. Orban ar putea pleca acasă foarte curând. PSD a anunțat când va depune moțiunea de cenzură.
Potrivit purtătorului de cuvânt al PSD, Orban ar putea fi dat afară pe la jumătatea lunii august, când vor depunde moțiunea de cenzură. Lucian Romașcanu acuză Guvernul liberal de incoerență.
„Există o incoerenţă majoră şi constantă a măsurilor pe care le ia Guvernul. Putem organiza alegeri, dar nu putem avea restaurante deschise”, a declarat Lucian Romaşcanu.
Vom avea un nou Guvern
Singura soluţie este ca acest Guvern să plece. Moţiunea de cenzură ar trebui să se întâmple destul de repede. La mijlocul lunii august ar trebui să avem această moţiune de cenzură”, a spus Romaşcanu.
PSD vrea să dea jos Guvernul Orban din cauza faptului că nu vor majora pensiile și nici nu vor dubla alocațiile.
Social-democrații ar putea forma un Guvern de uniune naţională sau un Guvern politic. Totul depinde de negocieri.
Violeta Alexandru a anunța majorarea pensiilor
Ministrul Muncii a declarat, sâmbătă, că pensiile vor fi majorate de la 1 septembrie, dar încă nu s-a stabilit procentul. De asemenea, premierul Ludovic Orban a precizat că alocațiile nu vor fi dublate. Acesta a menționat că le vor crește treptat.