Premierul Ludovic Orban face jocurile în politica la nivel înalt din România. Este lovitura finală pentru primarul Capitalei, Gabriela Firea. S-a aflat ce se întâmplă peste doar câteva zile.
Biroul Politic Naţional al PNL se va reuni sâmbătă pentru a definitiva candidaturile la alegerile locale, a anunţat preşedintele partidului, premierul Ludovic Orban.
Orban face jocurile
De altfel, PNL vrea ca în următoarele zile să definitivee negocierilor cu USR și cu PMP pentru a avea canidați comuni cel puțin în București, dar și în marile orașe. „Am luat decizia de a convoca Biroul Politic Naţional al PNL sâmbătă dimineaţă pentru a definitiva toate candidaturile”, a spus Orban.
El a arătat că, până sâmbătă, fiecare filială judeţeană a PNL are obligaţia de a definitiva candidaţii la toate primăriile.
„BPN validează candidaţii la preşedintele Consiliului Judeţean şi la primăria municipiului reşedinţă de judeţ. Practic, sâmbătă luăm decizia legată de toţi candidaţii, inclusiv cele şase judeţe unde mai avem discuţii şi pentru municipiul Bucureşti, pentru sectoare”, a precizat Orban.
Discuţiile cu USR PLUS pentru candidaţii la sectoare continuă, potrivit liderului PNL, şi până sâmbătă va fi luată şi această decizie.
Preşedintele PNL a mai anunţat că a fost stabilit şi un mecanism pentru coordonarea proiectelor de dezvoltare a judeţelor şi a municipiilor reşedinţă de judeţ, cu care se vor prezenta candidaţii liberali, cu programele guvernamentale.
„Am luat decizia de a pregăti un ghid pentru toţi candidaţii şi voluntarii noştri în cadrul campaniei, un ghid de organizare a activităţilor de campanie care să reducă riscul de răspândire a virusului”, a adăugat Orban, indicând, printre altele, obligaţia pentru fiecare voluntar de a purta mască, de a nu acţiona în grupuri mai mari de 3 – 4 persoane, de a avea dezinfectant, conform Agerpres.