„Dl. Adrian Streinu-Cercel vorbește în nume personal. Critic sever aruncarea în spațiul public a unor propuneri care nu au intrat prin filtrul analizei guvernamentale.
Nu există nici cea mai mică intenţie privitoare la părinţii şi bunicii noştri de a-i menţine în izolare o perioadă atât de lungă sau Doamne-fereşte, de a asigura un spaţiu de carantină şi ruperea de familii”, a declarat Orban marți seară la TVR.
Şeful Executivului a mai spus că „transmiterea publică a unor astfel de opinii nu face bine societății, nu face bine nimănui, este un act iresponsabil, cu atât mai mult cu cât vine din partea unui profesor care e un specialist în domeniul virusologiei, dar nu pare că înțelege societatea, respectul față de drepturi și libertăți„.
Orban a explicat faptul că guvernul nu a luat în discuție măsuri speciale de carantină pentru vârstnici, așa cum s-a vehiculat într-un document atribuit Institutului condus de medicul Cercel.
Şeful Institutului „Matei Balș” propunea înființarea unui „Guvern anti-pandemie”, un comitet inter-ministerial, aflat în subordinea CSAT. Acesta dorea ca limitarea circulației persoanelor să fie mai drastică: o singură persoană din familie ar fi trebuit să primească autorizație pentru a merge la cumpărături de produse de bază și medicamente.