Ludovic Orban a ieșit de câteva zile din izolare. Premierul a fost întrebat dacă are de gând să își reducă activitățile având în vedere că a fost nevoit să stea în autoizolare de două ori.

Premierul a declarat că nu își va reduce activitățile ci că va continua să respecte măsurile de protecție, având în vedere că acestea l-au salvat de două ori.

„Mă gândesc să respect toate regulile de protejare a sănătăţii. Stiti foarte bine din activitatea mea că am avut un nivel de expunere foarte mare. Am avut contacte cu mii si mii de oameni. Dar iată că respectând regulile, chiar dacă am avut contact de două ori cu persoane infectate, nu am contactat boala. Dacă respecţi regulile, riscul este redus”, a declarat Orban.

Cel mai recent anunț al autorităților

Pandemia de coronavirus lovește crunt toată România. Avem peste 3000 de cazuri zilnice de noi infectări, dar totul pare să o ia într-o direcție mult mai periculoasă.

Primul semnal a fost dat de către cei din ministerul Sănătății. Secretarul de stat, Andrei Baciu, spune că instituția analizează patru scenarii de carantinare a Capitalei, în funcție de evoluția epidemiologică, unul dintre acestea fiind cel mai plauzibil.

Unul dintre acestea, care include carantină parțială a anumitor spații publice, are șanse mari să se concretizeze în curând. Oficialul a admis la Digi 24 că situația a atins cote agravante în București și sunt șanse mari să se instituie cât de curând carantina parțială a celui mai mare oraș al țării, Astfel, ar urma să intre în vigoare măsurile apte să prevină infectarea cu coronavirus în anumite locații mai expuse, respectiv cămine de bătrâni, cluburi sau spitale.

Persoanele aflate în situații de risc sunt în atenția specială a oficialilor din Ministerul Sănătății, care evaluează constant cele mai potrivite măsuri epidemiologice pentru a preveni infectarea acestora.

Și consilierul premierului Ludovic Orban, Virgil Guran, a anunțat că săptămâna viitoare România va primi 200.000 de doze de Remdesivir. „O să vină. Avem încă pe stoc, dar puțin. După câte știu, 200.000 de astfel de pastile vor veni în România, direct din Statele Unite ale Americii, săptămâna viitoare”, a spus Virgil Guran, conform Antena 3.

Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin