„Din punctul meu de vedere, organizarea alegerilor în condiţiile pe care le-am reglementat nu reprezintă un risc de creştere a răspândirii virusului. Dacă se respectă regulile, atât cele de campanie, cât şi organizarea scrutinului în ziua votului, nu există niciun risc”, a declarat Ludovic Orban.
Oprirea răspândirii virusului se poate face de fiecare dintre noi
De asemenea, premierul a spus că România trebuie să înţeleagă, după ziua de marţi, „ce enormităţi poate să facă majoritatea PSD din Parlament”, făcând referire la alegerea social-democratului Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ.
Prim-ministrul a reiterat și mesajul conform căruia „oprirea răspândirii virusului se poate face de fiecare dintre noi, ducând o viaţă normală”. Acesta a subliniat că autorităţile centrale urmăresc „cu maximă atenţie” situaţia epidemiologică şi au pregătite măsuri.
„Cu cât mai mulţi oameni respectă regulile, se protejează, şi implicit îi protejează pe ceilalţi, cu atât viaţa noastră poate fi cât mai normală, nu va fi afectată economia, locurile de muncă nu vor fi în pericol şi, de asemenea, veniturile vor putea rămâne la un nivel decent.
Urmărim cu maximă atenţie, avem măsuri pregătite pentru creşterea numărului de cazuri, aceste măsuri, unele dintre ele se aplică la nivel naţional – cea de a nu mai permite organizarea de evenimente private, de exemplu nicăieri în ţară – nunţi, botezuri, mese festive au fost, în ultima lună, principala sursă de infectare pentru cei care contractat COVID-19, dar, de asemenea, şi măsuri regionale, în funcţie de indicii pe care îi utilizăm. Peste tot unde se depăşeşte rata de 3 la mie, punem în aplicare măsurile pe care le-am stabilit în Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de urgenţă”, a adăugat Orban.
Acesta a subliniat și că este continuată pregătirea capacităţii de tratare în spitale pentru bolnavii infectaţi cu coronavirus.
„Apelăm la detaşări şi vom avea proceduri foarte rapide pentru toţi cei care şi-au luat rezidenţiatul – terapişti, urgentişti, infecţionişti, epidemiologici – suntem pe cale să adoptăm un act nomativ şi să-i folosim ca o forţă de intervenţie care să acţioneze acolo unde este nevoie de completarea de resurse umane. Estimarea noastră este de aproximativ 200 de medici, ceea ce reprezintă o forţă importantă”, a conchis Orban.
Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin