Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că prognozele indică un efect negativ în economie care este posibil să ducă la o creştere economică negativă între minus 1 şi minus 3%.

Previziuni sumbre ale lui Ludovic Orban

„Am văzut 30 miliarde de euro, 15% din PIB – sunt poveşti. Încă nu am finalizat evaluarea. O evaluare foarte serioasă o vom putea face în jurul datei de 15 aprilie, pentru că trebuie să vedem efectele şi pe luna aprilie, pentru că pe martie nu ne oferă cuantificate toate consecinţele, încă se mai produc mişcări în economie care nu sunt întotdeauna pozitive, ci dimpotrivă se produc mişcări negative, continuă să-şi reducă activitatea firme, apar disponibilizaţi. Pot să îi asigur pe români că orice resursă disponibilă o vom folosi inteligent pentru punerea României în stare de funcţionare”, a spus Orban, la B1 Tv, întrebat de ce sumă are nevoie România să treacă de actuala situaţie.

El a susţinut că, din punct de vedere financiar, a preluat guvernarea cu un deficit de 4,6 şi foarte multe dezechilibre.

„Situaţia spre deosebire de alte ţări este mai grea, dar asta nu ne împiedică să căutăm instrumente pentru a găsi soluţii. Deocamdată este evident că sunt afectate foarte multe companii, în economie suferă foarte multe companii, încercăm să susţinem companiile care îşi continuă activitatea, căutăm instrumente care să genereze efecte benefice. La ora actuală cam 30% din economie este afectată. Deja prognozele noastre indică un efect negativ în economie care este posibil să ducă nu la o reducere a creşterii economice, ci chiar o creştere economică negativă care, pe baza prognozei făcute de specialiştii noştri, poate să fie între minus 1 şi minus 3%. Veniturile bugetare vor fi afectate, încă nu putem previziona cu exactitate cu cât se vor reduce veniturile, dar cu siguranţă vor fi afectate sever, sunt cheltuieli care au crescut şi care sunt absolut necesare pentru a menţine o viaţă decentă pentru angajaţi şi pentru a oferi companiilor şi cetăţenilor români o soluţie pentru a putea să rezolve problemele pe care le au. Este important şi ce face Europa, economia României depinde de economia Europei”, a adăugat premierul.