Este vestea momentului pentru români. Premierul Ludovic Orban revoluționează întreaga țară. Urmează o serie de proiecte care nu au mai fost făcut până acum în România. Totul se va realiza cu bani europeni.
Premierul Ludovic Orban a anunțat că România va profita de finanţarea europeană, astfel încât să fie reabilitate toate traseele importante de cale ferată.
Declarațiile premierului sruvin după ce acesta a fost prezent la sediul Ministerului Transporturilor, la semnarea contractului de reabilitare a liniei de cale ferată Braşov – Simeria, componentă a Coridorului Rin – Dunăre, pentru circulaţia cu viteza maximă de 160 km/h, secţiunea Braşov – Sighişoara, subsecţiunea 2 Apaţa – Caţa.
„Odată cu semnarea acestui tronson, practic avem semnate contractele de construcţie pe toate tronsoanele de cale ferată de pe principalul coridor pan-european, legătura dintre Braşov şi Curtici. Din Coridorul IV pan-european, de la Constanţa până la Curtici, a mai rămas un singur tronson care urmează să fie construit, este vorba de tronsonul Predeal – Braşov.
În rest toate tronsoanele fie au fost finalizate, fie sunt în curs de construcţie, aici fiind vorba de o modernizare a căii ferate la standarde europene, permiţând viteze de deplasare de până 160 de km/h pentru transportul de persoane şi de până la 120 de km/h pentru transportul de marfă, pe linie dublă, electrificată”, a spus prim-ministrul.
Un tronson ”extrem de complicat”
Totodată, premierul a mai subliniat faptul că acest tronson este unul „extrem de complicat”, cu o valoare mare a lucrării.
„Vom profita de finanţările masive de care va beneficia România în următoarea perioadă şi obiectivul nostru este să reabilităm toate traseele importante de cale ferată”, a arătat el.
În ceea ce priveşte traseul de cale ferată de pe Coridorul IX pan-european, de la Ploieşti până la graniţa de est, potrivit premierului, există deja contracte pentru realizarea documentaţiilor tehnico-economice pentru toate tronsoanele.
„Le vom introduce pe exerciţiul financiar multianual, pentru că există la nivel european o prioritizare în ceea ce priveşte strategia de transport, transportul pe calea ferată fiiind considerat un transport prioritar deoarece conferă siguranţă, viteză şi este prietenos cu mediul. De asemenea, pe tronsonul de cale ferată Bucureşti – Craiova – Turnu Severin – Caransebeş – Timişoara – Arad, cu excepţia tronsonului Bucureşti – Craiova, suntem în fază de eliberare a documentaţiilor tehnico-economice pe toate tronsoanele, de la Craiova înspre graniţa de vest, iar cele mai avansate tronsoane urmează să fie finanţate în cadrul facilităţii de Rezilienţă şi recuperare.
De asemenea, toată această parte de cale ferată va ajunge să fie modernizată la standardele pe care ni le dorim”, a susţinut Ludovic Orban.
Procedura de licitație e în curs
Premierul a mai precizat că se derulează procedura de licitaţie, după aprobarea documentaţiilor tehnico-economice, pentru semnarea contractului de proiectare şi construcţie pe tronsonul Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor, care va viza modernizarea şi electrificarea.
De asemenea, Guvernul are în vedere şi realizarea legăturii între Bucureşti şi Giurgiu, prin reconstrucţia Podului de la Grădiştea pe un nou traseu, a completat Orban.
„Semnul impotenţei guvernărilor de până astăzi este Podul de la Grădiştea, care a fost distrus de inundaţii, dacă ţin bine minte în 2006, şi care nu a fost reparat nici până astăzi. Avem în vedere reconstrucţia Podului de la Grădiştea, sigur, pe un nou traseu, care a fost rezultat în urma documentaţiilor tehnico-economice, astfel încât să asigurăm legătura directă între Giurgiu şi Bucureşti. Sigur, sper, în cadrul acestui exerciţiu financiar, CFR SA să ajungă să fie dotat cu trenuri tehnologice, astfel încât să avem capacitatea să facem refacţia pe trasee care nu sunt neapărat pe coridoarele de transport feroviar.
Cert este că dezvoltarea infrastructurii feroviare reprezintă o prioritate pentru noi, iar calea ferată trebuie să redevină ceea ce a fost, un suport al dezvoltării economice, aşa cum sunt toate celelalte investiţii în infrastructură”, a afirmat premierul Orban.