Ludovic Orban susţine că un sfert din primării din ţară sunt ameninţate ca anul viitor să se afle în incapacitate de plată din cauza primarilor care nu au rezistat „tentaţiilor populiste de a se duce cu salariile până la găurirea bugetului”, scrie Mediafax.
„În general, în administraţia locală, lăsându-se libertatea autorităţilor locale să aplice grilele de salarizare, în unele localităţi au câştigat primarii, în altele au pierdut primarii. Pentru că sunt primari sau preşedinţi de consilii judeţene care nu au cedat tentaţiilor populiste de a se duce cu salariile până la găurirea bugetului. Vă spun, anul viitor, 25% din unităţile administrativ-teritoriale vor intra în incapacitate de plată. E posibil să înceapă de anul acesta”, a spus Orban.
Orban a vorbit, sâmbătă, la Jupiter, despre categoriile pe care PNL trebuie să le atragă, menţionând pensionarii care pot fi cuceriţi cu „un mesaj curajos”, cum ar fi cel al renunţării la pensiile speciale.
Potrivit liderului PNL, un alt segment care ar putea fi atras de către PNL este cel al „funcţionărimii”, „mai ales din aparatul de stat, mai puţin din administraţia locală”, precizând că un sfert din unităţile administrativ-teritoriale vor intra în curând în incapacitate de plată.