Mă tem că vom mai avea de aşteptat cel puţin 12 luni până vom putea vorbi despre reviriment economic în România.

Pentru unii români, criza s-a terminat. Un exemplu ar fi exportatorii care au relaţii comerciale puternice cu UE. Altul este al producătorilor de subansamble auto pentru companii mari din Germania sau Franţa. Sfârşitul recesiunii în Europa de Vest aduce timide creşteri economice şi în câteva companii româneşti. Prea puţin însă pentru a se simţi la nivel macroeconomic în ţara lui „-25%“. Mă tem că vom mai avea de aşteptat cel puţin 12 luni până vom putea vorbi despre reviriment economic în România. Îmi amintesc neverosimilul situaţiei în care Călin Popescu Tăriceanu, pe atunci prim-ministru, ne anunţa că economia românească nu va fi atinsă de criza globală. Îmi amintesc de concurenţa din timpul sus-numitului mandat în ceea ce priveşte mărirea pensiilor. Mărire făcută la recomandările şi presiunea unui PSD mai mult decât dornic să susţină Guvernul minoritar liberal în luarea unor măsuri populiste, dar falimentare pentru bugetul de stat. Îmi amintesc cum economia lumii se scufunda lovită de aisbergul Lehman Brothers, în timp ce lumea bună de la Bucureşti valsa graţios în aşteptarea alegerilor, exact ca în tragedia Titanicului. Tot ceea ce se întâmplă astăzi nu vine ca o surpriză pentru niciun om de afaceri cu capul pe umeri. Toţi ştiam că va fi recesiune şi toţi ne-am luat măsuri. Doar două chestiuni au fost şi au rămas neclare: cât de adânc ne vom scufunda şi cât de târziu va reacţiona Guvernul. Fireşte, cele două necunoscute sunt în directă legătură una cu cealaltă. Cu cât mai târziu vor apărea măsuri de redresare, cu atât mai rău ne vom prăbuşi.

Am scris încă din toamna anului trecut că va trebui fie să tăiem cheltuieli, fie să creştem taxele, fie amândouă. Am spus atunci că mă tem că se vor întâmpla amândouă. Nimic (sau aproape nimic) nu s-a întâmplat încă la modul concret. Doar vorbe, vorbe, vorbe. Este clar că un plan de redresare trebuie să vizeze două aspecte: echilibrarea bugetului de stat şi repornirea economiei. Din păcate, cele două procese sunt antagonice pe termen scurt. Tăierea cheltuielilor duce la scădere economică, în timp ce investiţiile produc o dezechilibrare şi mai accentuată a bugetului. Poate dacă am fi reacţionat rapid cu măsuri de încurajare economică, pe vremea când am ales să mărim pensiile, astăzi am fi fost şi noi în rând cu ţările vechii UE. Din păcate, e prea târziu pentru aşa ceva, iar ordinea nu va putea fi decât cea asumată de guvernul Boc: mai întâi tăierile, şi apoi investiţiile. Mai rău pe termen scurt, dar o măsură pozitivă la orizont.

În toată această zbatere pentru supra­vieţuire, un singur fapt concret mă motivează. Apple a reuşit anul acesta să vândă 3 milioane de iPad-uri în mai puţin de trei luni. Este cea mai bună dovadă că o afacere bună funcţionează chiar şi pe timp de criză. Şi este vorba despre vânzarea unui produs de care, teoretic, nimeni nu are nevoie. Sau nimeni nu ştia că are nevoie. O filosofie un pic diferită (zic eu!) de a celor mai bogaţi români, care nu reuşeşte să scape de paradigma afacerilor cu statul cel fraier.

Claudiu Şerban, director general Editura Evenimentul şi Capital