Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, are o veste foarte bună pentru toţi cetăţenii români care sunt au fost sau sunt victime ale unei agresiuni. Iată ce schimbare legislativă se întâmplă în România.
Alina Gorghiu salută votul dat pe ordinul de protecţie extins
Legea ordinului de protecţie este la un pas să devină realitate, a transmis sâmbătă Alina Gorghiu, ministrul Justiţiei.
Aflată la conferinţa PNL Argeş, Gorghiu a explicat că toate victimele se vor putea simţi în siguranţă, după adoptarea acestei legi. Va fi crucială pentru combaterea oricărei formei de violenţă, spune ministrul. În special femeile şi copiii cad victime acestor agresiuni.
Ea a vorbit şi despre numărul ordinelor de protecţie emise în ţara noastră: peste 13.000 provizorii, peste 5.000 dintre acestea devenind ordine de protecţie definitive.
„Toate victimele, după adoptarea legii ordinului de protecție, se vor simți mai în siguranță. Este crucială pentru combaterea oricărei forme de violenţă.
La nivel național, la finalul lui 2023 cu privire la numărul de ordine de protecţie: peste 13.000 de ordine de protecţie provizorii, iar acestea au fost transformate în ordine de protecţie definitive peste 5.000.
Îmi doresc ca dvs să promovați acest nou mijloc de protejare a femeilor, copiilor şi a tuturor cetățenilor din România. Ne dorim cu toții ca violenţa să dispară atât din mediul public, cât şi din mediul online”, a declarat Alina Gorghiu.
Victimele oricărui tip de agresiune vor fi mult mai bine protejate de acum încolo
Ministrul Justiţiei spune că, odată cu promulgarea legii şi publicarea legii în Monitorul Oficial, ea se va traduce prin protecţie pentru victimele agresiunilor.
Vorbim despre orice fel de agresiune, subliniază Alina Gorghiu. Poate fi bătaie, deranjul provocat de vecinul de la bloc, agresiunea online, supravegherea locuinţei sau urmărirea unei femei.
„Din momentul în care legea ajunge în Monitorul Oficial, sper să fie promulgată repede, va exista protecţie pentru orice victimă, indiferent de forma de agresiune.
Fie că vorbim de bătaie, vecinul de la bloc, agresiune online, apeluri în miez de noapte sau urmărirea unei femei când încearcă să ajungă acasă, sau supravegherea locuinţei”, a mai precizat Gorghiu sâmbătă, 10 februarie.
Parlamentul a votat ordinul de protecţie extins, în unanimitate, proiectul stabilind clar responsabilităţile autorităţilor în protejarea victimelor şi în gestionarea situaţiilor de urgenţă, care, uneori, pot duce şi la pierderea de vieţi, transmitea, miercuri, Alina Gorghiu.
Tot la evenimentul PNL din Argeş, ministrul Justiţiei a vorbit şi despre fugarii români.
„În ultimele 7 zile, am adus în ţară 22 de fugari. (…) Încercarea de a fugi în străinătate pentru cei condamnaţi nu este un lucru de glumă”, a spus aceasta.